Airbnb găzduieşte 20.000 de refugiaţi afgani

Şeful companiei a declarat că decizia a fost luată ca răspuns la „una dintre cele mai mari crize umanitare din zilele noastre”, citează BBC.

Brian Chesky a spus: „Sper că asta va inspira alţi liderii din afaceri să facă acelaşi lucru. Nu este timp de pierdut”.

„În timp ce zeci de mii de refugiaţi afgani se restabilesc în lume, unde locuiesc va fi primul capitol din noile lor vieţi. Pentru aceşti 20.000 de refugiaţi, sper, comunitatea Airbnb le va oferi nu doar un loc sigur pentru a se odihni şi a o lua de la capăt, dar şi un călduros bun venit acasă”, a adăugat el.

Oferta intră în vigoare marţi şi compania a transmis că a colaborat cu organizaţii non-guvernamentale „pe teren” pentru a ajuta cu cele mai urgente nevoi.

„Începând de astăzi, Airbnb va începe să găzduiască 20.000 de refugiaţi afgani, la nivel global, gratuit”, a scris marţi, pe Twitter, Chesky. „Deşi noi vom plăti pentru asta, nu am fi putut să o facem fără generozitatea gazdelor noastre”.

Compania a spus că banii pentru cazarea refugiaţilor vor fi alocaţi din contribuţii ale Airbnb şi Chesky, dar şi din donaţii făcute către Airbnb.org Refugee Fund.

Mii de oameni încearcă să plece din Afganistan, după ce, pe 15 august, talibanii au recucerit teritoriul. În acelaşi timp, 3,5 milioane de afgani au rămas fără locuinţe în ţară, în urma conflictului şi a instabilităţii politice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed