Alegeri prezidenţiale în Abhazia, primele de la recunoaşterea independenţei de către Rusia

Liderul în exerciţiu Serghei Bagapş este în competiţie cu alţi patru contracandidaţi încercând să-şi asigure un al doilea mandat în fruntea acestui teritoriu care, potrivit RIA Novosti, are 130.000 de alegători înscrişi pe liste.

Independenţa autoproclamată a Abhaziei, alături de cea a Osetiei de Sud, celălalt teritoriu separatist georgian, a fost recunoscută de Moscova în august 2008, după războiul ruso-georgian. Singurele alte două ţări care au recunoscut independenţa celor două regiuni au fost Nicaragua şi Venezuela.

În cursa electorală care se desfăşoară sâmbătă în Abhazia mai iau parte fostul vicepreşedinte Raul Hadjimba, liderul opoziţiei Beslan Butba, omul de afaceri Zaur Ardzinba şi un candidat independent, Vitali Bganba. Câştigătorul trebuie să aibă 50% plus unu din voturi.

Deşi Moscova susţine că nu sprijină pe niciunul dintre candidaţi, toţi cei cinci concurenţi sunt proruşi, în condiţiile în care Abhazia însăşi se află sub patronajul militar şi politic al Moscovei şi se bucură de un sprijin economic masiv din partea Rusiei.

Panouri mari în care Bagapş apare alături de preşedintele şi premierul Rusiei, Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin, au fost instalate peste tot în micul teritoriu de la Marea Neagră, care numără circa 216.000 locuitori.

Opoziţia reprezentantă la acest scrutin de fostul vicepreşedinte Raul Hadjimba şi de doi oameni de afaceri, Zaur Ardzinba şi  Beslan Butba, critică acordurile încheiate cu Moscova anul trecut, cum ar fi cel prin care i se cedează Rusiei, pe o durată de zece ani, controlul asupra căilor ferate din Abhazia. Al cincilea candidat, Vitali Bganba, spune că nu susţine nici puterea actuală, nici opoziţia. În acelaşi timp, toţi candidaţii resping categoric ideea unei reunificări cu Tbilisi.

Scrutinul este monitorizat de o delegaţie de parlamentari ruşi. “Considerăm primele alegeri din Abhazia de la obţinerea independenţei ca fiind de mare importanţă. Este mai mult decât doar alegerea unuia sau altuia dintre candidaţi, este practic realizarea parcursului Abhaziei către suveranitate”, a declarat Vasili Lihaciov, vicepreşedinte al comisiei pentru afaceri externe din Consiliul Federaţiei, camera superioară a Parlamentului de la Moscova.

Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a condamnat însă acest vot, pe care îl consideră un gest ilegal, sprijinit de Kremlin, într-un “teritoriu ocupat”.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 8.00 locală (7.00, ora României) şi urmează să se închidă la ora 19.00 (18.00, ora României).

Abhazia s-a separat de Georgia în timpul conflictului din 1992-1993, soldat cu mii de morţi.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole