Alegerile locale din România au un avantaj nerostit. Chiar dacă nu există dezbateri serioase şi dacă cetăţenii, în majoritatea lor covârşitoare, nu ştiu bine ce votează, totuşi odată la patru ani se crează o veritabilă ambianţă de sărbătoare. Primăriile cheltuiesc brusc o mulţime de bani pentru tot felul de lucruri, nu neapărat folositoare, dintr-un motiv electoral transparent, dar poate şi dintr-un impuls mai puţin conştient care inserează viaţa comunitară în insondabile mişcări ciclice. România nu cunoaşte tradiţia carnavalurilor, care colorează periodic viaţa oraşelor occidentale, după cum nu are nici măcar norocul unei sărbători naţionale, aşa cum a avut cândva la 10 mai, când sensul politic se putea suprapune, spre bucuria absolut neumbrită a tuturor, peste vechea serbare a renaşterii naturii, conform dw.de

Există în România o criză a sărbătorescului, care se exprimă probabil şi în lipsa de coeziune socială şi în calitatea proastă a spaţiului public. Dar măcar odată la patru ani, parcurile se umplu de flori şi fanfare, podurile sunt decorate cu ghirlande, străzile sunt spălate, se inaugurează pieţe şi ştranduri, se taie panglici şi peste tot pare să curgă un belşug fără precedent. Ar fi greşit să facem comparaţii: belşugul e relativ şi cheltuielile festive se măsoară prin contrast cu situaţia de zi cu zi.

Sarcasmul cu care sunt descrise de regulă aceste manifestări electorale, mai cu seamă de activiştii civici, nu este chiar cel mai potrivit.

Citeşte articolul integral aici