Alegerile pentru primari ar putea fi amânate. Când ar putea avea loc

0

Liderul Pro România, Victor Ponta, spune că alegerile locale programate în luna Iunie în România trebuie amânate pentru Septembrie.

 

„Acum nu este timp de bătălii politice și campanii electorale – totul trebuie să fie despre Războiul contra Epidemiei de coronavirus – şi despre măsuri contra crizei economice!”, a scris Ponta pe Facebook.

 

Şi președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că, din punctul său de vedere, în iunie nu pot fi organizate alegeri locale în România în condiții normale.

 

„Alegerile locale nu trebuie considerate, în acest moment, o prioritate. Legea spune că, în caz de catastrofă naturală, prin lege organică, alegerile pot fi amânate. Propunerea noastră este amânarea alegerilor locale cu o jumătate de an, până în luna octombrie. Nu este nicio problemă, se lucrează la un proiect de lege în acest sens și se va vota în ambele Camere ale Parlamentlui în două-trei săptămâni, acum nu trebuie să ne gândim la alegeri. Din punctul meu de vedere, în iunie nu pot fi organizate alegeri locale în România în condiții normale, astfel că noi vom susține și vom vota amânarea acestora cu șase luni. Prioritatea numărul unu este sănătatea fiecăruia, sănătatea populației, și încetinirea răspândirii coronavirusului, iar prioritatea numărul doi este economia”, a spus Kelemen Hunor.