ALERTĂ: Al patrulea caz de coronavirus a fost confirmat

Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020 și care s-a întors din Italia. Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie 2020 cu o cursă care se întorcea din Italia.

 

Din data de 28 februarie 2020, bărbatul, considerat contact direct, s-a aflat în autoizolare la domiciliu împreună cu familia. Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative. Rezultatul probei recoltată în ziua de ieri (în cea de-a 12 –a zi de la contactul cu femeia de 38 de ani) a ieșit pozitiv la infecția cu coronavirus COVID 19.

 

Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

 

În curtea în care locuiește bărbatul mai trăiesc alte 2 familii față de care se vor lua măsurile de autoizolare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed