Alertă meteo în România! Cod galben de vijelii și ploi torențiale

0

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru întreg teritoriul României. Vremea va fi de altfel instabilă toată săptămâna, avertizează meteorologii.

Întreaga ţară se află sub Cod galben de averse torenţiale şi vijelii până marţi dimineaţa la ora 10:00, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Meteorologii precizează, în context, că gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării în această săptămână.

PROGNOZA METEO LUNI

Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată. În vestul, centrul, sudul țării și local în rest vor fi perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp. Temperaturile maxime, în general mai scăzute decât în ziua precedentă, se vor încadra, între 21 și 28 de grade, iar cele minime între 12 și 19 grade.

BUCUREȘTI

Vremea se va menține instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperatura maximă mai scăzută decât în ziua precedentă, va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

PROGNOZA METEO MARTI

Instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în centru, sud și în zonele de munte. Vor fi perioade, cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime între 11 și 19 grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în continuare în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.