ALERTĂ! Talibanii au intrat în capitala Kabul. Președintele afgan a renunțat la putere

0

UPDATE 14.02. Ministrul afgan de Interne, Abdul Sattar Mirzakwal, a anunţat că guvernul afgan va ceda puterea unei administraţii de tranziţie, relatează The Guardian, potrivit news.ro. Kabulul nu va fi atacat, iar tranziţia va fi paşnică, a menţionat ministrul, care i-a asigurat pe locuitorii din Kabul că vor fi apăraţi de forţele de ordine. Talibanii le-au transmis la rândul lor locuitorilor din Kabul să nu fugă de teama violenţelor. Potrivit CNN, administraţia de tranziţie probabil va fi formată din reprezentanţi importanţi ai talibanilor şi „resturi ale administraţiei Ghani”. BBC scrie că preşedintele Ashraf Ghani are discuţii de urgenţă cu emisarul american Zalmay Khalilzad şi cu alţi oficiali NATO. Potrivit surselor Al Arabiya, preşedintele va demisiona şi se va forma apoi un guvern interimar.

UPDATE 13.01. Canalul TV Al Arabiya relatează că transferul de putere va avea loc pe 15 august (astăzi) la palatul prezidențial din Kabul.

UPDATE 12.30. Talibanii intră din toate direcțiile în capitala Kabul, ultimul oraș important controlat de guvern, transmite BBC.

UPDATE 12:10: Trei oficiali afgani au declarat că talibanii sunt în districtele Kalakan, Qarabagh şi Paghman.

UPDATE 12:00: Personalul ambasadei SUA de la Kabul este evacuat cu elicopterul. Informația este confirmată de corespondentul Washington Post.

Potrivit relatărilor presei, talibanii “intră în Kabul din toate părțile“, în timp ce forțele internaționale se pregătesc să-și evacueze diplomații. Biroul președintelui negă însă aceste informații.

MAE îi îndeamnă pe români să părăsească de urgenţă Afganistanul. Țara se află pe marginea prăpastiei.

“Au fost focuri de armă sporadice în Kabul, Kabul nu a fost atactat, forțele de securitate și apărare a țării cooperează cu partenerii internaționali să asigure securitatea orașului, situația este sub control”, se arată în mesaj al președintelui.

Potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al talibanilor a spus că vrea o negociere pașnică și nu intenționează să se răzbune pe nimeni, inclusiv pe cei care au slujit în guvernul sau armata țării.

Cu doar câteva ore înainte, militanţii talibani au anunţat că deocamdată nu au luat o decizie cu privire la capturarea militară a Kabulului.

Talibanii au preluat duminică dimineaţa și controlul în oraşul Jalalabad, în estul Afganistanului.

″Ne-am trezit în această dimineaţă cu steagurile albe talibane în tot oraşul. Sunt în oraş. Au intrat fără luptă″⁣, a declarat pentru AFP Ahmad Wali, un locuitor din Jalalabad.

Talibanii au revendicat, de asemenea, capturarea oraşului. ″Cu câteva momente în urmă, mujahedinii au intrat în Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar. Toate zonele sunt acum sub controlul lor″⁣, a declarat Zabihullah Mujahid, unul dintre purtătorii de cuvânt ai acestora.

Cronologia capturării orașelor de către insurgenți

 

Cronologia preluării controlului capitalelor provinciilor din Afganistan de către talibani este următoarea:

6 august – Zaranj. Talibanii preiau controlul oraşului din provincia din sud Nimroz. Este prima capitală de provincie care a căzut în mâinile insurgenţilor.

7 august – Sheberghan.

8 august – Kunduz, Taloqan şi Sar-E-Pul. Talibanii au preluat controlul în Kunduz, oraş din nord cu 270.000 de locuitori, considerat un premiu strategic, deoarece este la ‘poarta’ către provinciile bogate în minerale şi către asia centrală.

9 august – Aaybak.

10 august – Pul-E-Khumri.

11 august – Faizabad.

12 august – Ghazni şi Firus Koh.

13 august – Qala-E-Naw, Kandahar, Lashkar Gah şi Herat.

14 august – Pul-e-Alam, Maymana şi Mazar-I-Sharif, capitala provinciei Balkh şi cel mai mare oraş din nord.

15 august – Jalalabad. Insurgenţii au preluat controlul oraşului cheie din est, capitala provinciei Nangarhar.

SUA își evacuează diplomații

 

SUA au început, duminică, evacuarea diplomaţilor din ambasada Statelor Unite la Kabul.

“Avem un grup mic de oameni care pleacă acum. Majoritatea stafului este pregătit de plecare. Ambasada continuă să funcţioneze”, a declarat un oficial american.

Într-un mesaj pe Twitter, ambasada de la Kabul a precizat că le-a comunicat reprezentanţilor talibanilor la Doha că orice acţiune a lor care ar pune în pericol personalul american sau misiunea acestuia va fi întâmpinată cu o reacţie “rapidă şi puternică”. “Ambasadorul Tracey Jacobson se ocupă de eforturile de procesare , transport şi mutare a celor care au solicitat viză specială de imigranţi şi a altor aliaţi afgani. Sufletele noastre sunt alături de bărbaţii şi femeile din Afganistan care acum sunt în pericol. Lucrăm nonstop pentru evacuarea celeor care ne-au ajutat cauza”, se menţionează în mesaj.

Sâmbătă, preşedintele SUA Joe Biden a decis ca 5.000 de soldaţi să asigure evacuarea civililor din Kabul în faţa ofensivei talibanilor. Anterior, se vorbea de 3000 de soldaţi, însă numărul a fost mărit ca urmare a deteriorării mai rapide decât s-a estimat a situaţiei din Afganistan.