Alimente care dăunează danturii. Cele 7 produse pe care ar trebui să le evităm

0

Huffington Post relatează despre cele şapte alimente pe care orice persoană ar trebui să le evite pentru a reuşi să îşi menţină dantura sănătoasă.

 

Publicaţia americană îl citează pe stomatologul Matt Messina, care susţine că produsele care conţin mult zahăr reprezintă inamicul numărul 1 al dinţilor sănătoşi. De asemenea, băuturile carebogazoase sau alimentele care se lipesc de dinţi pot cauza la fel de multe probleme pentru sănătatea cavităţii bucale.

 

Fructele uscate – o gustare lipicioasă nerecomandată pentru dinţi

 

Chiar dacă fructele uscate pot fi o alternativă bună pentru clasicele chipsuri, se pare că acestea conţin destul de mult zahăr. Pentru că au o consistenţă lipicioasă, fructele uscate pot rămâne blocate între dinţi şi pot favoriza apariţia cariilor.

 

Băuturile carbogazoase – mult zahăr în defavoarea dinţilor

 

Potrivit stomatologului american acest tip de băuturi sunt foarte bogate în acizi. La fiecare înghiţitură dinţii sunt pur şi simplu bombardaţi cu valuri de acizi, fapt care va duce la erodarea smalţului şi eventual la formarea cariilor. Este recomandat ca acest tip de sucuri să fie consumate în timpul mesei, deoarece dinţii nu vor fi expuşi constant la acizii din sucuri.

 

Bomboanele – o alegere neinspirată pentru sănătatea dinţilor

 

Deoarece de cele mai multe ori consumatorii aleg bomboanele tari, dinţii acestora sunt predispuşi la cantităţi foarte mari de zahăr care rămân pe suprafaţa acestora o lungă perioadă de timp, acesta cauzând erodarea danturii.

 

Băuturile alcoolice – reduc cantitatea de salivă din cavitatea bucală

 

Deşi multe persoane nu îşi dau seama, băuturile alcoolice pot dăuna danturii dar şi gingiilor. Alcoolul irită orice suprafaţă de ţesut mai sensibil, cauzând celor care îl consumă de obicei iritaţii şi o reducere a cantităţii de salivă din cavitatea bucală.

 

Roşiile şi lămâile – dăunătorii naturali pentru dinţi

 

Deoarece conţin destul de mulţi acizi, atât roşiile cât şi lămâile pot ataca smalţul dinţilor. De asemenea, dacă sunt consumate frecvent, aceste alimente pot duce la o avariere serioasă a danturii.

 

Chipsurile – aport de sare mult prea ridicat

 

Aceste alimente conţin foarte multă sare şi pot rămâne blocate cu uşurinţă între dinţi, alimentând microorganisemele şi bacteriile din gură.

 

Cafeaua sau ceaiurile – pete frecvente pe dinţi

Cafeaua şi ceaiurile sunt două băuturi care pătează dinţii şi pot cauza deteriorarea smalţului. Totodată, prin consistenţa lor, acestea pot lăsa în urmă o suprafeţe lipicoase pe dinţi şi implicit cauzarea cariilor.