Am interzis ”selecția naturală” și ne-am ales cu Mândruță

0

de Pavel Lucescu

Zilele trecute s-au înecat în mare, la Mamaia, patru bărbați. Primele informații apărute în presă dădeau drept cauză a tragediei comportamentul iresponsabil al victimelor. Marea era agitată, se înălțase steagul roșu care semnaliza interdicția de a intra în apă având în vedere pericolul major de înec, dar unii dintre turiști nu au ținut cont inclusiv de avertizările celor de la Salvamar, au intrat în mare și s-au înecat.

Ca de obicei la noi când are loc o tragedie ce pare a avea drept cauză comportamentul inadecvat al victimelor, și în acest caz au apărut imediat comentariile de genul ”și-au meritat-o, cine i-a pus să încalce regulile?” Știm din multe alte cazuri similare că niciodată nu e vorba de sau doar de nerespectarea unor reguli de către victime, că tragediile au cauze multiple fiind rezultatul unui cumul de factori. Dar asta nu-I împiedică pe unii, din păcate, cum vom vedea și în tragedia de la Mamaia, fiind vorba și de jurnaliști sau așa numiți influenceri, să arate imediat cu degetul spre victime.

Pentru unii a devenit aproape o plăcere s-o facă. Le și vezi satsfacția pe față, o simți din voce, o citești printre rânduri din ceea ce scriu. Moartea unor semeni, aparent din vina lor, deși, cum spuneam, niciodată nu e vorba de doar un singur vinovat, pare să le dea un soi de satisfacție.

Dar din noianul de acuze aduse victimelor de la Mamaia care au apărut în media și social media, una pare inspirată de-a dreptul din ideologia nazistă. Și nu e a unui comentator oarecare, a unui anonim sau a vreunui troll căruia îi place să șocheze, ci a unuia dintre cei mai influenți jurnaliști români. E vorba de Lucian Mândruță.

Bazându-se doar pe informațiile sumare apărute imediat după consumarea tragediei, informații vehiculate de altfel de întreaga presă, jurnalistul nu s-a mulțumit doar să condamne victimele, ci a ținut neapărat să ne servească și o lecție de morală publică, indicând în final și o soluție menită, după mintea lui, să rezolve de principiu astfel de cazuri.

Pe scurt, după ce a încadrat victimele într-o anumită categorie de oameni, și asta fără să știe cine sunt acei oameni care au murit înecați, nemaivorbind de adevărul faptelor petrecute acolo, doar pe baza propriilor presupuneri, a lansat întrebarea care avea să-I servească apoi la furnizarea soluției. Întrebare retorică, evident: ”Genul ăsta de om, hai să ne întrebăm sincer, e chiar atât de necesar printre noi?” Și soluția, tot printr-o formulare retorică: ”Nu cumva ar trebui să permitem din nou selecția naturală?” Și au izbucnit aplauzele. O mulțime de cititori (Mândruță a scris asta pe facebook) parcă abia așteptau s-o spună cineva cu influență, să le confirme în fond propriile păreri. Care rezumate ar suna cam așa: cei care nu respectă regulile, care nu se adaptează la mediul în care trăiesc, trebuie să moară. Pentru că așa e drept, pentru că așa e normal să se întâmple, pentru că e legea naturii.

În spatele a ceea ce susține Lucian Mândruță și admiratorii lui stă o bine cunoscută teorie exploatată din plin de naziști și, înainte de ei, de către cei care aveau nevoie să justifice colonialismul. Nu e nicio noutate, nimic original, n-a inventat Mândrută nimic. ”Selecția naturală” de care vorbește jurnalistul român, e un concept inspirat din teoria evoluționistă a lui Charles Darwin, concept care a stat apoi la baza teoriei ”darwinismului social”. Ideea centrală a darwinismului social este că ”selecție naturală” care presupune ”supraviețuirea celor mai bine adaptați la mediu” pot fi aplicate la societatea umană pentru a justifica discriminarea și chiar eliminarea totală a grupurilor considerate inferioare. Naziștii au folosit-o pentru a-și justifica politicile rasiste și antisemite (evreii fiind considerați rasă inferioară, alături de romi și, de altfel, orice nu era rasă ”ariană”).

Cum spuneam, înainte de naziști, teoria selecției naturale și darwinismul social au fost folosite, abuziv din punct de vedere științific) și pentru a justifica și promova practicile coloniale în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ideea centrală era că grupurile umane considerate „superioare” sau „mai avansate” din punct de vedere rasial sau cultural ar fi fost într-o poziție mai bună să domine și să colonizeze populațiile considerate „inferioare” sau ”sălbatice”. Toate atrocitățile comise de către puterile coloniale împotriva populațiilor indigene, genocidurile care au produs zeci de milioane de victime, toate pentru a permite, în fond, exploatarea resurselor naturale din colonii și folosirea sclavilor ca mână de lucru, au fost justificate ”științific” prin teoria selecției naturale și a darwinismului social.

Lucian Mândruță se poate mândri așadar cu niște premergători de seamă, cu o tradiție bogată și luminoasă. ”Să permitem, din nou, selecția naturală”, ne îndeamnă marele jurnalist. Like, please.

P.S. – Cei patru bărbați înecați la Mamaia, au murit de fapt încercând să salveze fata de 16 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.