AcasăEconomieAmazon.com a prezentat miercuri un dispozitiv contactless care poate monitoriza somnul oamenilor

Amazon.com a prezentat miercuri un dispozitiv contactless care poate monitoriza somnul oamenilor

Retailerul online a declarat că gadgetul său de monitorizare a somnului, de 139,99 dolari, cunoscut sub numele de Halo Rise, urmăreşte temperatura camerei, umiditatea şi lumina, plus tiparele de respiraţie ale persoanei cele mai apropiate.

Scopul este de a oferi utilizatorilor informaţii despre motivul pentru care s-ar putea sau nu să se simtă odihniţi când se trezesc.

Asemenea Apple şi Google, divizie a grupului Alphabet, Amazon a investit în tehnologia de urmărire a sănătăţii pentru consumatori, atrăgând uneori atenţia autorităţilor del reglementare pentru informaţiile sensibile pe care intenţionează să le colecteze, cum ar fi procentul de grăsime corporală, prin intermediul brăţării sale de fitness numită Halo.

Amazon a spus că respectarea confidenţialităţii este fundamentală pentru activitatea sa.

Dispozitivul de monitorizare a somnului va cripta datele de sănătate şi nu are cameră sau microfon.

Retailerul explorează sectorul sănătăţii într-un mod mai larg, anunţând în iulie că va cumpăra furnizorul de asistenţă medicală primară One Medical, pentru 3,5 miliarde de dolari.

Halo Rise nu este un dispozitiv medical şi nu este aprobat de FDA, a spus Amazon.

Dincolo investiţiile în sectorul sănătăţii, Amazon a anunţat la evenimentul său virtual pentru dispozitive un nou e-reader Kindle, cu un stilou pentru adnotarea digitală pe cărţi. Compania a anunţat, de asemenea, versiuni actualizate ale boxelor sale pentru acasă şi maşini, cu control vocal, şi noi dispozitive de conectivitate la internet, printre alte gadget-uri.

 

Ultimele Articole