America se implică în criza euro

Cât timp nu se rezolvă criza din zona euro, economia mondială va rămâne slăbită, a avertizat şeful Executivului de la Casa Albă, într-o întâlnire cu presa de limba spaniolă acreditată în capitala Statelor Unite. A fost prima intervenţie publică a preşedintelui american pe tema evoluţiilor din spaţiul monedei comune europene. Şi nu neapărat situaţia Greciei stârneşte îngrijorarea Administraţiei de la Washington cât riscul unei extinderi în alte ţări precum Spania sau Italia şi ceea ce se poate întâmpla în cazul în care pieţele din cele două ţări se prăbuşesc.

 

Obama nu s-a limitat la a lansa un semnal de alarmă, amintind că ceea ce se petrece dincoace de Atlantic afectează, într-o lume globalizată, şi America. Şeful Casei Albe a intrat în amănunte, punctând absenţa unei politici economice comune care să confere soliditate monedei comunitare. „Marile state europene şi liderii acestora trebuie să se regăsească şi să decidă asupra unor măsuri bugetare eficiente care să susţină uniunea monetară”, a adăugat Obama, precizând că guvernul său „încearcă intensiv să rezolve criza împreună cu europenii”.

 

Legenda spune că, în urmă cu trei decenii, secretarul de Stat american din epocă, Henry Kissinger, ar fi formulat următoarea întrebare: „Pe cine trebuie să sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?”. Diplomatul, drept e, a dezminţit autenticitatea momentului, însă el rămâne ca un reper în relaţiile transatlantice. A venit rândul lui Obama să se exprime într-un mod asemănător – iar cuvintele lui nu sunt folclor ci au fost consemnate ca atare de agenţiile de presă: „Când atâtea ţări cu politici şi situaţii economice diferite încearcă să găsească o cale comună, consensul este dificil”. Tot la capitolul reproşuri, preşedintele american a punctat că eforturile Greciei par mai degrabă îndreptate către limitarea proporţiilor dezastrului, fără să ofere o cale de ieşire din criză. Obama a admis că, şi în ce îl priveşte, sunt destule lucruri pe care, de-a lungul vremii, le-ar fi făcut altfel – însă date fiind dimensiunile crizei, lucrurile nu aveau cum să evolueze perfect.

 

Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, va fi prezent, vineri, în Polonia, la reuniunea miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană. Într-un comentariu publicat, săptămâna trecută, în Financial Times, Geithner a cerut europenilor să dea dovada că pot şi vor să depăşească actuala criză: „Europa trebuie să ia măsuri care pot reface încrederea”, nota şeful Finanţelor federale americane. Geithner este primul ministru al Finanţelor care participă la o reuniune a omologilor săi din zona euro, semn al îngrijorării manifestate la Washington faţă de evoluţiile de dincoace de Ocean

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed