Americanii nu abandonează Ucraina. Vecinii noștri vor primi zeci de miliarde de dolari

0

Senatorii americani au ajuns la un acord asupra ajutării Ucrainei, după luni de dezbateri aprige, însă preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor s-a angajat imediat să ”îngroape” acest acord, în pofida unui îndemn al preşedintelui democrat Joe Biden de a-l ”adopta imediat”, relatează AFP.

Acest acord prevede o finanţare de 60 de miliarde de dolari destinat efortului de război din Ucraina şi 14,1 miliarde de dolari destinaţi Israelului.

În vederea unei adoptări, această anvelopă este necesar să fie adoptată de către Senat, unde ar urma să obţină teoretic susţinerea ambelor partide, iar apoi în Camera Reprezentanţilor, unde lucrurile se complică.

Preşedintele Camerei inferioare a Congresului, Mike Johnson, un om loial lui Donald Trump, i-a năruit speranţele lui Joe Biden.

”Această lege este mai rea decât ne aşteptam şi este foarte departe de a pune capăt catastrofei de la frontieră pe care a creat-o preşedintele”, a denunţat el pe X şi a dat asigurări că acest text ”va muri la sosire” în Camera Reprezentanţilor.

Joe Biden le-a cerut republicanilor, care controlează Camera Reprezentanţilor, să susţină acest acord bipartizan, în pofida unui apel al lui Donald Trump, probabilul său adversar în alegerile din noiembrie.

”Dacă gândiţi ca mine, că trebuie să securizăm frontiera acum, nu este o opţiune să nu faceţi nimic”, a subliniat el.

Statele Unite, cel mai important susţinător al Ucrainei, se lovesc de mai multe luni de validarea acestei anvelope.

La doi ani de la începutul unui război care împotmoleşte şi după ce Congresul a deblocat 110 miliarde de dolari, republicanii încep să considere ”nota” prea piperată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.