ANAF lasă piloţii de luptă fără zborurile de antrenament

0

Aflate în plin proces de trecere la modernele dotări de tip NATO, Forţele Aeriene Române nu pot îndeplini în prezent una dintre condiţiile operaţionale impuse de standardele aliate.

 

Este vorba de numărul de ore de zbor de antrenament pe care piloţii români de F-16 Fighting Falcon din cadrul Escadrilei 53, Baza 86 Aeriană Feteşti, dar şi colegii lor care operează bătrânele MIG 21 Lancer, nu le mai pot face pentru că Forţele Aeriene Române au fost văduvite de peste 30 de milioane de lei din suma alocată pentru petrolul de aviaţie.

 

Concret, în luna septembrie a acestui an, printr-o decizie de impunere care nu se încadrează în normele legale, spun experţii în domeniu, furnizorul de combustibil al Forţelor Aeriene a fost obligat să plătească către stat acciza pe acest combustibil, iar acesta la rândul său a facturat suma către MApN, scrie adevarul.ro.