ANAF: Veniturile bugetare realizate au scăzut cu 6,42% în S1

0

De asemenea, veniturile au fost mai mici cu circa 2% faţă de programul orientativ comunicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În aceeaşi perioadă din 2008, ANAF înregistrase venituri de 72,14 miliarde lei.

Potrivit ANAF, veniturile bugetare colectate de Fisc în primul semestru au fost cu 5% mai mari decât cele realizate, respectiv de 71,18 miliarde lei, diferenţa constituindu-se în sumele reprezentând TVA şi accize efectiv restituite (2,96 miliarde lei), contribuţiile la fondurile de pensii administrate privat virate de CNPAS prin diminuarea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat (678,74 milioane lei), sumele virate pentru sponsorizarea entităţilor non-profit (5 milioane lei, cumulat pe cinci luni din 2009) şi taxele speciale pentru autoturisme şi autovehicule la prima înmatriculare în România (26,8 milioane lei).

Veniturile la bugetul de stat au scăzut cu aproape 10%

Veniturile la bugetul de stat au fost cu 9,89% mai mici decât în prima jumătate din 2008, de 41,73 miliarde lei. Singurele componente care au înregistrat creşteri faţă de prima jumătate a anului trecut au fost impozitul pe venit, inclusiv rest impozit pe salarii, care a avut un plus de 8,95% (9,4 miliarde lei), şi accizele – avans de 7,86% (6,8 miliarde lei), din care accize cf. Legii nr. 95/2006 (taxa pe viciu) – 525,22 milioane lei.

În schimb, impozitul pe profit a însumat aproape 6 miliarde lei (reprezentând 91,95% din valoarea realizată în semestrul similar din 2008), TVA – 17,05 miliarde lei (cu 15,66% mai puţin ca în primul semestru din 2008), taxele vamale – 313,98 milioane lei (cu 34,35% mai mic decât în urmă cu un an).

Veniturile la bugetul asigurărilor sociale de stat au crescut în primul semestru cu 12,26% faţă de intervalul similar din 2008, la 18,4 miliarde lei, în timp ce veniturile la bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost cu circa 33% mai mici decât în perioada menţionată (684,58 milioane lei), iar cele la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate s-a diminuat cu 5,27%, până la 7,38 miliarde lei.

„Prevederile bugetare la bugetul de stat pentru perioada analizată, care reprezintă 8,07% din PIB, au fost realizate în proporţie de 97,38% (inclusiv taxa pe viciu)”, se mai arată în comunicatul instituţiei.

ANAF precizează că la impozitul pe profit s-a înregistrat o scădere a încasărilor cu 524,62 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, iar ponderea în produsul intern brut (PIB) a veniturilor colectate a fost de 1,13%, cu 0,16 puncte procentuale mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului 2008.

La impozitul pe venit s-a înregistrat o creştere a încasărilor de 772,59 milioane lei, iar ponderea în PIB a veniturilor colectate a fost de 1,77%, cu 0,06 puncte procentuale mai mare decât în perioada corespondentă a anului precedent.

La taxa pe valoarea adăugată s-a înregistrat o scădere a încasărilor cu 3,166 miliarde lei, iar ponderea în PIB a veniturilor colectate a fost de 3,21%, cu 0,80 puncte procentuale mai mică faţă perioada similară a anului 2008.

„Influenţa negativă privind realizările anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut provine din încasările la importul de bunuri care au înregistrat o scădere cu 38,1%. Încasările din operaţiuni interne au înregistrat de asemenea o scădere cu 9,31%”, se mai arată în comunicat.

La accize, s-a înregistrat în primul semestru o creştere a încasărilor cu 498,83 milioane lei, iar ponderea în PIB a veniturilor colectate a fost de 1,29%, cu 0,03 puncte procentuale mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, în condiţiile în care în totalul veniturilor din accize au fost adăugate şi veniturile din taxa pe viciu.

La taxele vamale s-a înregistrat o scădere a încasărilor cu 164,26 milioane lei. „În primele patru luni ale anului 2009 importurile au reprezentat 73,5% din importurile aferente perioadei corespunzătoare a anului precedent. Importurile din zona extra-UE27 au înregistrat o scădere şi mai accentuată, de 41,4%, influentând scăderea puternică înregistrată la încasările din taxe vamale”, potrivit ANAF.

ANAF susţine că scăderile în colectarea veniturilor bugetare au avut drept cauză efectele crizei economice şi financiare. Astfel, instituţia precizează că băncile nu au reluat activitatea de creditare, pe fondul unei cereri scăzute determinate de restrângerea pieţelor de desfacere, iar domenii importante de activitate, care au fost în top în anul precedent, precum construcţiile şi piaţa imobiliară, stagnează şi pe fondul cererii scăzute şi a lipsei de finanţare. În plus, consumul populaţiei este în scădere pe fondul diminuării veniturilor şi a spectrului restrângerii de activitate.

De asemenea, încasările din impozitul pe venit şi contribuţii sociale s-au redus, ca urmare a creşterii numărului şomerilor în luna mai 2009 cu 189.000 de persoane faţă de luna mai 2008, potrivit datelor comunicate de ANAF.