Unirea României cu Republica Moldova nu există astăzi ca proiect politic oficial al celor două state. Nu există un calendar pentru unire, nu există o decizie a Bucureștiului sau Chișinăului și niciun proces constituțional în acest sens.

Și totuși, dacă unificarea politică ar fi vreodată pusă pe agenda celor două țări, ea nu ar porni de la zero.

În ultimii ani s-a construit, aproape fără zgomot, o rețea de legături între România și Republica Moldova care merge mult dincolo de relația obișnuită dintre două state vecine. O parte importantă a populației Republicii Moldova are cetățenie română, instituțiile celor două țări sunt tot mai conectate, investițiile românești au ajuns în infrastructura strategică a Moldovei, iar proiectele energetice și de transport apropie fizic cele două economii.

Într-un sens juridic, România și Republica Moldova sunt două state. Într-un sens economic, social și infrastructural, distanța dintre ele s-a redus considerabil.

Un pașaport schimbă deja relația dintre cele două țări

Cel mai puternic element al acestei apropieri este cetățenia. Numărul exact al cetățenilor Republicii Moldova care dețin și cetățenia română este dificil de stabilit cu precizie din datele publice actualizate. Premierul moldovean Vasile Tofan a declarat însă în iulie 2026 că are cetățenie română și că „mai mult de o treime” dintre moldoveni dețin cetățenia Republicii Moldova și a României.

La o populație rezidentă de aproximativ 2,4 milioane de persoane, potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului din 2024, vorbim despre o comunitate potențial foarte numeroasă de persoane care au, simultan, legături juridice cu cele două state.

Aici apare o diferență fundamentală față de o relație obișnuită între două țări. Pentru sute de mii de oameni, România nu este doar țara vecină. Este și statul al cărui cetățean sunt, cu drepturi de circulație, muncă și participare politică în cadrul Uniunii Europene.

Președintele, premierul și cei mai mulți oficiali moldoveni au cetățenie română

Președinta Maia Sandu are cetățenie română, iar dubla cetățenie româno-moldovenească este răspândită în rândul clasei politice de la Chișinău.

Și actualul premier, Vasile Tofan, este cetățean al ambelor state. El a confirmat public că deține cetățenie moldovenească și română și a spus că obținerea pașaportului românesc este un fenomen larg răspândit în Republica Moldova: potrivit declarației sale, peste o treime dintre cetățeni au cetățenie dublă.

Fenomenul nu se limitează la șeful statului și la premier. În Parlamentul și Guvernul de la Chișinău există numeroși politicieni care au și cetățenie română, o situație care reflectă, la nivelul elitelor politice, aceeași realitate existentă în societatea moldovenească: milioane de oameni au legături juridice, familiale, profesionale sau economice directe cu România.

Aici apare una dintre cele mai importante schimbări produse în ultimele două decenii. Pentru o parte importantă a populației Republicii Moldova, România nu mai este doar statul vecin de peste Prut. Este statul al cărui pașaport îl dețin, în care lucrează sau studiază, în care au rude, conturi bancare, proprietăți sau afaceri și prin care pot circula liber în Uniunea Europeană.

Maia Sandu și dubla identitate juridică

Faptul că Maia Sandu are cetățenie română are o încărcătură simbolică aparte. Președinta Republicii Moldova este, în același timp, cetățean al unui stat care este membru al Uniunii Europene și al statului care încearcă să adere la această Uniune.

Acest lucru nu înseamnă, desigur, că politica externă a Republicii Moldova este decisă la București. Instituțional, Chișinăul își păstrează propria politică externă și propriile obiective. Parcursul oficial al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, nu unirea cu România.

Dar existența acestei suprapuneri de cetățenii în rândul unor membri ai elitei politice arată cât de diferită este astăzi relația dintre cele două maluri ale Prutului față de acum câteva decenii.

În același timp, direcția oficială a Chișinăului rămâne integrarea în Uniunea Europeană, nu unirea cu România. Guvernul Tofan și-a stabilit ca obiectiv accelerarea negocierilor de aderare la UE.

Aici apare una dintre cheile întregii povești: pentru Republica Moldova, drumul către UE poate funcționa și ca o apropiere suplimentară de România, fără ca unirea să fie declarată obiectiv politic.

TVR Moldova: aceeași televiziune, două spații informaționale

Conexiunea nu este doar juridică și economică. România are de mai bine de un deceniu un canal public dedicat Republicii Moldova. TVR Moldova a fost lansat la Chișinău la 1 decembrie 2013 și este în prezent unul dintre canalele internaționale ale Televiziunii Române. TVR îl descrie drept o „investiție strategică a României în Republica Moldova”.

Este un detaliu care poate părea secundar, dar nu este. eleviziunea înseamnă limbă, informație, cultură și spațiu public. Prin TVR Moldova, producții și formate realizate în România sunt prezente permanent în Republica Moldova, alături de producții locale și coproducții. Este una dintre formele prin care cele două spații informaționale au început să se suprapună.

România a cumpărat operatorul Portului Giurgiulești

Poate cel mai spectaculos exemplu recent vine din economie și infrastructură. În 2026, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a finalizat preluarea operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, ICS Danube Logistics, de la BERD. Portul Constanța este acum proprietarul integral al operatorului.

Aici este importantă o precizare: România nu a cumpărat „Republica Moldova” și nici toate activele portuare din Giurgiulești. Tranzacția vizează compania care operează Portul Internațional Liber Giurgiulești, în timp ce există și infrastructură portuară de stat distinctă.

Iar implicația economică este majoră. Giurgiulești este principala poartă maritimă și fluvială a Republicii Moldova și gestionează peste 70% din importurile și exporturile țării realizate pe cale navigabilă. Portul Constanța s-a angajat să investească în modernizarea și extinderea infrastructurii și să integreze mai strâns portul moldovean în rețeaua sa logistică.

Practic, România ajunge să controleze o verigă importantă din infrastructura comercială externă a Republicii Moldova. Este greu de găsit un exemplu mai concret de integrare economică transfrontalieră.

Energia apropie și mai mult cele două țări

Dacă porturile leagă economiile, energia le leagă infrastructura critică. Republica Moldova este tot mai conectată la sistemul energetic românesc, iar România a devenit principala alternativă pentru reducerea dependenței energetice de sursele controlate de Rusia.

Interconectările electrice, gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău și proiectele de extindere a infrastructurii energetice creează o situație în care securitatea energetică a Republicii Moldova depinde într-o măsură tot mai mare de infrastructura României și de piața europeană.

Această interdependență are o logică strategică: Moldova își reduce vulnerabilitatea, iar România își extinde rolul de furnizor și hub regional.

Există apoi infrastructura fizică. Poduri peste Prut, modernizarea punctelor de frontieră, conexiuni rutiere și feroviare, proiecte energetice și coridoare logistice transformă treptat frontiera dintr-o linie de separare într-o zonă de conectare.

Aici se află poate cea mai importantă schimbare. În urmă cu câteva decenii, frontiera româno-moldoveană reprezenta o ruptură geopolitică. Astăzi, tot mai multe proiecte sunt concepute tocmai pentru a face această frontieră mai puțin relevantă economic.

Bucureștiul a devenit principalul partener economic

Capitalul românesc este prezent în sectoare importante ale economiei moldovenești, de la bănci și energie până la retail, telecomunicații și infrastructură.

Preluarea operatorului Giurgiulești este însă diferită de o investiție comercială obișnuită. Vorbim despre infrastructură strategică, aflată într-un punct-cheie al comerțului Republicii Moldova.

În documentele oficiale privind tranzacția, Guvernul României vorbește explicit despre consolidarea relațiilor economice și comerciale dintre cele două state și despre întărirea Parteneriatului Strategic.

Unirea este inevitabilă?

Aici trebuie făcută distincția esențială. Integrarea economică, cetățenia multiplă, infrastructura comună și apropierea instituțională nu reprezintă un proces juridic de unificare a celor două state.

Republica Moldova rămâne un stat independent, cu instituții proprii, Parlament propriu, Guvern propriu și politică externă proprie.

Mai mult, actuala strategie oficială de la Chișinău este integrarea europeană. Guvernul Tofan și-a propus accelerarea negocierilor cu UE, iar aderarea la Uniune este prezentată drept direcția strategică a țării.

Unirea ar presupune o decizie politică explicită, acceptată democratic în ambele state și urmată de un proces constituțional și juridic complex.

Dacă într-o zi Bucureștiul și Chișinăul ar decide că unirea politică este oportună, multe dintre conexiunile necesare ar exista deja.

Dacă nu vor decide niciodată acest lucru, aceste conexiuni pot continua să existe și într-o Europă în care granițele contează tot mai puțin pentru circulația oamenilor, capitalului, energiei și mărfurilor.

Paradoxul este că apropierea dintre România și Republica Moldova nu mai depinde în întregime de unirea politică. O parte din ceea ce ar produce unirea se întâmplă deja, fără ca cele două state să fi decis să se unească.