Anchetă la Holcim după transferul ilegal de certificate de emisii de gaze

0

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală fac cercetări în dosarul penal nr. 332/D/P/2010 pentru acces fără drept la un sistem informatic şi transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, informează, luni, DIICOT.

 

În acest caz, în 26 noiembrie 2010, SC Holcim SA, prin reprezentanţii săi legali, a sesizat DIICOT cu privire la faptul că, în 16 noiembrie 2010, au fost iniţiate zece operaţiuni de transfer neautorizat de certificate de emisii de gaze cu efect de seră din două conturi atribuite acestei societăţi, deschise la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră( Registrul Naţional GES).

 

În total, au fost transferate neautorizat un număr de 1.600.000 de certificate, în valoare de aproximativ 24.000.000 de euro ( valoarea de piaţă a unui certificat fiind de aproximativ 15 euro), arată procurorii DIICOT.

 

„În acest caz, procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale „in rem”, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 42 alin 1-3 şi art. 44 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 161/2003 şi au obţinut autorizaţii în vederea efectuării de percheziţii asupra unor sisteme informatice”, potrivit sursei citate.

 

În cauză au fost transmise cereri de comisie rogatorie către autorităţile judiciare competente din Italia, Marea Britanie, Liechtenstein, Belgia şi Israel, pentru obţinerea de date şi informaţii necesare legalei soluţionări a cauzei.

 

Procedurile administrative legate de tranzacţiile cu certificate CO2 nu au fost demarate la iniţiativa autorităţilor judiciare române, măsurile aparţinând, în exclusivitate, instituţiilor cu competenţe în domeniu, precizează DIICOT.