Andreea Esca și Marcel Iureș au inaugurat Via Transilvanica. Este cel mai lung traseu turistic din țară și are 1400 km

Ambasador al proiectului, cel mai mare traseu de drumeții care străbate țara, Andreea Esca a participat la inaugurarea Via Transilvanica.

Drumul turistic care unește România pe diagonală a fost inaugurat printr-o serie de evenimente ce au avut loc în Piața Crucii din Alba Iulia și în comuna Ciugud.

Alături de cea mai cunoscută știristă a țării, la eveniment au mai participat marele actor Marcel Iureş (FOTO), de asemenea ambasador al proiectului, Alina-Maria şi Nicolae al României, Amalia Enache, Dragoş Bucurenci, compozitorul și regizorul Eduard Schneider, Ion Barbu, Francisc Doboş ori Toma Coconea alături de inițiatorii originalului proiect frații Alin și Tibi Ușeriu.

 După patru ani, cel mai lung traseu turistic din țară (pleacă de la Putna și ajunge la Drobeta Turnu Severin) a fost finalizat. Inspirat din traseele similare din Statele Unite ale Americii, Spania ori India, traseul trece prin zece județe (Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava) și este marcat prin 1400 de borne.

Andreea Raicu și-a deschis primul său magazin. O investiție în lux într-o zonă bună a Capitalei

Andreea Esca și Marcel Iureș au câte o bornă pe Via Transilvanica

Andreea Esca și Marcel Iureș au inaugurat Via Transilvanica

Via Transilvanica are o lungime de 1400 de kilometri și promovează diversitatea culturală, etnică, istorică și natural a Bucovinei, Transilvaniei și Banatului.

Pe oriunde vă opriți puteți cumpăra dulceață de la un sătean, puteti să dormiți la o pensiune, puteți să găsiți un loc minunat în care să vă simțiți bine și, în felul acesta, să ajutați comunitățile respective”, sunt sfaturile Andreei Esca, ambasador al Via Transilvanica.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed