Foştii salariaţi ai fabricii de telefoane mobile se plâng de ritmul în care sunt nevoiţi să lucreze şi spun că salariile sunt foarte mici, motive care i-au făcut să părăsească societatea. De la inaugurare, 500 de angajaţi au luat decizia de a-şi desface contractul de muncă, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ.
Alexandra (19 ani) a lucrat timp de două luni la fabrica din Jucu, prin intermediul Lugera & Maker, una dintre cele două companii cu care lucrează pe plan local producătorul de telefoane. “Cum nu mi-am găsit în altă parte de lucru, am decis să mă angajez acolo şi am mers la firma care făcea angajări. Am fost informată de către Lugera că Nokia oferă gratis transportul şi mâncarea, plus 32 de cafele gratuite pe lună. De salariu să nu mai vorbim, au spus că e de 723 de lei pe lună, plus tichete de masă. Când am ajuns în fabrică, am văzut că nu totul era atât de roz precum mi se spusese”, a explicat Alexandra. Citeşte mai mult despre revolta angajaţilor Nokia pe Ziua de Cluj









