Grevă în grupul Mobexpert, de trei săptămâni

0

150 dintre cei 187 de  salariaţi ai fabricii de mobilă Ilefor Târgu Mureş sunt de 21 de zile în grevă pentru că nu s-au înţeles cu managmentul în privinţa noii grile de salarizare. Discuţiile dintre sindicat şi conducere datează încă din 2009, însă nu au dus la niciun rezultat. Muncitorii cereau, de pe atunci, mărirea salariilor şi acordarea de tichete de masă. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat însă, din cauza condiţiilor defavorabile de piaţă, ei nu şi-au mai primit nici salariile pe ultimele două luni. „Negociem un protocol împreună cu conducerea. Dacă se va accepta, încetăm greva. Vrem să fie aplicată noua grilă de salarizare şi să ne luăm salariile şi tichetele de masă restante pe martie şi aprilie”, a spus, pentru Money.ro, Marin Gorea, liderul de sindicat Ilefor.

Muncitorii nu vor primi bani pentru zilele de grevă. Ei ar putea să recupereze aceste zile luându-şi ore suplimentare

Potrivit lui Gorea, situaţia fabricii nu este deloc roz, criza financiară şi lipsa comenzilor lăsând unitatea să funcţioneze doar la cota de avarie.

Conducerea fabricii cerut în instanţă ca greva salariaţilor să fie declarată ilegală însă nu a avut câştig de cauză.

Protestele angajaţilor de la Ilefor au început încă de anul trecut. Angajaţii au intrat, atunci, în grevă de avertisment, iar conducerea societăţii le-a promis acestora salarii mărite şi tichete de masă. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, salariile le-au fost diminuate cu 5% pe luna noiembrie şi cu 25% în decembrie. În plus, conducerea societăţii a anunţat trimiterea în şomaj a aproximativ 80 de angajaţi, pe motiv că firma nu produce destul profit şi nu primeşte comenzile necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru salariile propriilor angajaţi.

Mobexpert este patronat de Dan Şucu, are o cifră de afaceri anuală de peste 100 de milioane de euro şi înglobează 32 de magazine şi hipermagazine precum şi nouă fabrici de producţie a mobilei şi a diverselor produse din lemn.