În trimestrul doi din 2009, costurile orare cu angajaţii români creşteau, într-un ritm anual, cu aproape 12%, faţă de doar 3,7% la nivelul Uniunii Europene, arată datele Eurostat.
România se afla atunci pe locul doi, după Bulgaria, din perspectiva scumpirii forţei de muncă. Această evoluţie poate fi explicată prin faptul că România este a doua cea mai săracă ţară din Uniune, iar salariile şi celelalte costuri cresc mult mai repede decât în Occident.
Recesiunea şi inflaţia ridicată au erodat, însă, puternic veniturile salariale în România în 2009. În aceste condiţii, în ultimul trimestru al anului trecut, costurile orare cu forţa de muncă s-au majorat cu 5,2% în România, ritm de creştere puternic temperat faţă de prima jumătate a lui 2009. La nivel european, angajatorii plăteau, în medie cu 2,4% mai mult pe angajat în perioada octombrie-decembrie faţă de sfârşitul lui 2008.
Datele biroului statistic european arată că în servicii, angajatorii din România au făcut cele mai importante reduceri ale costurilor, astfel că au cheltuit cu doar 2,6% mai mult pe salariat. Pe de altă parte, în industrie, companiile aveau un cost orar cu peste 8% mai mare faţă de cel din urmă cu un an.







