Angela Merkel îşi menţine avansul în sondaje după dezbaterea televizată

0

La întrebarea ”Cine aţi vrea să devină cancelar ?”, 59 % dintre germanii chestionaţi pentru un studiu comandat de canalul televiziunii publice ZDF au răspuns Angela Merkel şi numai 30 % Peer Steinbrück.

 

Este vorba de primul sondaj întreprins în întregime după unicul ”duel televizat” dintre principalii candidaţi la alegeri, ce a avut loc duminica trecută şi care s-a soldat cu un meci nul, potrivit unor numeroşi analişti.

 

În termeni de intenţii de vot, situaţia este următoarea: 41 % pentru Uniunea Creştin-Democrată /CDU/, partidul dnei Merkel, şi 26 % pentru SPD, formaţiunea lui Steinbrück.

 

Potrivit sondajului, dna Merkel va fi în măsură să-şi reînnoiască după alegerile din 22 septembrie coaliţia cu Partidul Liber-Democrat /FDP, liberalii/, creditat cu 6 %.

 

”Verzii” /ecologiştii/ ar obţine 10 % /mai puţin cu 2 puncte/ şi stânga radicală Die Linke ar mai câştiga un punct ajungând la 8 %.

 

Partidul anti-euro AfD are un scor neschimbat, de 3 %, sub pragul de 5 %.

 

Ancheta a fost întreprinsă în perioada 2-4 septembrie, pe un eşantion de 1.296 de persoane reprezentative pentru electoratul german.