Anghel, BCR: Îngheţarea preţurilor la carburanţi ar putea avea un impact negativ asupra ISD

0

„Îngheţarea preţurilor la carburanţi ar putea avea impact relativ pe termen scurt asupra inflaţiei, însă pe termen mediu şi lung ar putea avea un impact negativ asupra investiţiilor străine directe. Nu trebuie să uităm că însăşi Comisia Europeană ne solicită să nu mai ţinem preţul gazelor constant. Dacă ne uităm în zona euro, preţul gazelor a crescut în ultimii doi ani, iar la noi s-a menţinut constant. Deci, practic gap-ul s-a majorat. În momentul de faţă noi suntem practic la jumătate faţă de ceea ce se plăteşte în zona euro. Orice îngheţare sau menţinere pe de o parte ar putea ajuta doar temporar inflaţia, pe de altă parte, pe termen lung, cred că investitorii ar putea ocoli o astfel de economie”, a menţionat Anghel.

 

Acesta consideră că orice măsură administrativă, după un anumit interval de timp, ar putea să aibă şi un recul. „Nu este o garanţie a faptului că pe termen lung preţul se va menţine la nivel redus. Cred că nu este soluţia potrivită pentru România”, a mai spus Anghel.

 

Primul-ministru Emil Boc a anunţat miercuri că Departamentul de Afaceri Europene şi Consiliului Concurenţei examinează în ce măsură este compatibilă cu legislaţia europeană aplicare prevederii legale privind îngheţarea preţurilor într-un anumit sector, cum ar fi cel al carburanţilor.

 

Boc a solicitat un punct de vedere asupra articolului din Legea concurenţei ce dă posibilitatea să îngheţe preţurile într-un anumit sector timp de şase luni, în situaţii excepţionale care pot duce la disfuncţionalităţi majore în economie.

 

„Am invitat la şedinţa de guvern şi pe preşedintele Consiliului Concurenţei şi i-am cerut ca împreună cu DAE să ne prezinte dacă acest articol din lege este compatibil cu legislaţia europeană şi dacă poate fi aplicat în România, având în vedere că acel articol a fost adoptat înainte de intrarea României în Uniunea Europeană. Dacă studiul va fi pozitiv, vom găsi o soluţie”, a spus primul-ministru.