ANI a câştigat procesul cu Dinescu pe incompatibilitate

0

Instanţa supremă a admis recursul formulat de ANI faţă de hotărârea anterioară, prin care i se dădea câştig de cauză poetului Mircea Dinescu.

 

„Având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Mircea Dinescu se află în incompatibilitate. Decizia instanţei va fi urmată de aplicarea sancţiunii, respectiv revocarea din funcţia publică deţinută de acesta, cea de membru în Colegiul CNSAS, funcţie asimilată celei de secretar de stat”, a declarat preşedintele ANI, Horia Georgescu.