ANPC lansează atacuri dure. Instituția care se folosește ABUZIV de reclame

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sesizează Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în urma folosirii abuzive a numelui instituţiei într-un spot publicitar al Asociaţiei Preţuieşte Calitatea în care se afirmă că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de COVID-19 de la pâinea neambalată, anunță Agerpres.

„Prezenţa în mesajul din cadrul spotului, în care se afirmă că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de Covid-19 de la pâinea neambalată, a sintagmei „Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului” este de natură să inducă consumatorului ideea că ANPC susţine un anumit mod de comercializare a pâinii. Similitudinea dintre denumirea folosită în text şi cea oficială a instituţiei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, este evidentă şi este în măsură să producă efectul menţionat, în rândul cetăţenilor, acela de a oferi credibilitate mesajului prezentat în spot”, susţine ANPC.

De asemenea, susţin reprezentanţii ANPC, în text apare şi denumirea, de această dată scrisă corect, a unei alte autorităţi publice, fapt care confirmă intenţia de asociere a mesajului spotului cu instituţii ale statului, în scopul promovării unui anumit mod de vânzare a produselor de panificaţie.

Autoritatea menţionează că nu şi-a exprimat în niciun fel acordul cu privire la conţinutul spotului publicitar, nu girează şi nu îşi asumă în niciun alt mod concluziile acestuia, care par a avea caracterul unei reclame mascate.

„Dată fiind amploarea mesajului propagat în spaţiul public şi modul în care opinia consumatorilor se doreşte a fi manipulată prin acest spot, ANPC a trimis deja o sesizare către Consiliul Naţional al Audiovizualului, semnalând cele menţionate mai sus şi solicitând oficial analizarea de urgenţă a conţinutului acestui spot difuzat pe principalele canale de televiziune şi dispunerea măsurilor legale care se impun în acest caz”, se arată în comunicat.

Şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis, joi, că dezaprobă public mesajul transmis prin spotul publicitar în care se susţine că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de COVID-19 de la pâinea neambalată şi în care se menţionează şi numele instituţiei.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot realizat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea în care se precizează că ‘Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi ZILNIC de Covid-19 de la pâinea NEAMBALATĂ!’ şi în care apare şi numele instituţiei noastre, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dezaprobă public mesajul transmis prin acest spot publicitar”, se precizează într-un comunicat al ANSVSA, transmis AGERPRES.

În acest sens, Autoritatea cataloghează drept condamnabilă această acţiune de inducere în eroare a consumatorilor şi de creare a unei stări de panică nejustificate în rândul opiniei publice.

ANSVSA subliniază că instituţia a informat, în repetate rânduri, că din datele ştiinţifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars-Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed