ANRE a respins licenţierea a două firme deţinute de RCS&RDS ca distribuitori de energie

0

Reprezentanţii autorităţii susţin că au luat astfel „singura decizie permisă de cadrul legislativ în vigoare”.

Anul trecut, RCS&RDS a acuzat ANRE că îngrădeşte concurenţa pe piaţa distribuţiei de electricitate, încălcând inclusiv Constituţia, întrucât respinge licenţierea unor firme ale grupului ca distribuitori.

RCS&RDS are în desfăşurare, prin două firme, proiecte de dezvoltare a unor reţele de distribuţie a energiei electrice şi a cerut ANRE, în septembrie, licenţele necesare pentru proiecte pilot în Oradea şi lângă Timişoara, însă ANRE nu permite prestarea serviciului în lipsa aprobării operatorilor de distribuţie care prestează în prezent serviciul în fiecare zonă.