Antonescu: Băsescu va fi încă un om tânăr pentru politică în 2014

0

Antonescu a fost întrebat de jurnalişti cum vede anunţul făcut de Traian Băsescu de a rămâne activ în viaţa politică după finalizarea mandatului la Cotroceni.

 

„Traian Băsescu, la terminarea mandatului său, va fi încă un om tânăr pentru politică, vârstele în politică sunt altele decât în sport sau în alte domenii de activitate. La 60 de ani, 60 şi un pic, un politician este în floarea vârstei. (…) Vedeţi bine că domnul Mircea Ionescu Quintus la 96 de ani, cred, participă la toate reuniunile noastre şi are o viaţă politică activă, domnul preşedinte Ion Iliescu, om care a trecut şi domnia sa de 80 de ani, participă. Mi se pare normal ca domnul Băsescu să dorească să continue să facă politică”, a susţinut Antonescu.

 

În plus, el a apreciat că ar fi mai onest din partea lui Traian Băsescu să-şi menţină implicarea în zona politică în mod deschis.

 

„Decât să se prefacă a fi în afara politicii, dar de fapt să fie foarte în interiorul sau în viaţa unui partid, cred că e mai onest să o facă deschis”, a mai spus preşedintele PNL, Crin Antonescu.

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Viena, la o întâlnire cu români din Austria, că nu poate fi pensionar după ce termină mandatul de la Palatul Cotroceni şi că o să rămână activ în viaţa politică, deşi nu îi este clar acum sub ce formă.