Antonis Samaras, câştigătorul la limită al alegerilor legislative din Grecia

0

Antonis Samaras, care a fost marginalizat de tabăra sa în anii ’90 şi aflat în prezent la conducerea unui partid de dreapta pe care l-a întărit treptat, a reuşit să îl învingă pe rivalul său Alexis Tsipras, în vârstă de 37 de ani, liderul stângii radicale şi un critic acerb al măsurilor de austeritate.

 

Noua Democraţie câştigă astfel 29,5 la sută din voturi, ceea ce îi asigură 128 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului grec, faţă de 27,1 la sută din voturi cât a obţinut partidul stângii radicale Syriza (72 de mandate), potrivit primelor estimări naţionale bazate pe numărarea a 18 la sută din buletinele de vot, anunţate de Ministerul de Interne.