AcasăEconomieAP Moller-Maersk anticipează o încetinire a cererii globale de containere maritime anul...

AP Moller-Maersk anticipează o încetinire a cererii globale de containere maritime anul acesta, pe fondul slăbirii încrederii consumatorilor

Compania daneză de transport maritim şi de logistică, una dintre cele mai mari din lume şi un barometru amplu pentru comerţul global, a declarat că a încărcat pe nave cu 7,4% mai puţine containere în trimestrul al doilea, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021, ceea ce a determinat-o să revizuiască previziunile anuale pentru afacerile sale de containere.

Maersk se aşteaptă acum ca evoluţia cererii să se situeze la nivelul inferior al intervalului prgnozat, între -1% şi 1% în 2022, deoarece inflaţia şi preţurile în creştere ale energie umbresc perspectivele economice globale.

”Incertitudinea geopolitică şi inflaţia mai mare, prin preţurile mai mari ale energiei au continuat să afecteze încrederea consumatorilor şi aşteptările de creştere. Având în vedere acest context, în 2022 se aşteaptă acum că cererea globală de containere va fi la capătul inferior al intervalului prognozat de la -1% la +1%”, a spus compania într-un comunicat.

Maersk a avertizat că încetinirea a fost deosebit de pronunţată în Europa, unde stocurile s-au acumulat în porturi şi în depozite, pe măsură ce cererea consumatorilor scade.

Războiul Rusiei în Ucraina şi blocajele cauzate de Covid-19 în China nu au făcut decât să agraveze astfel de probleme de congestie, a adăugat compania.

”În Europa, congestionarea lanţului de aprovizionare a rămas, deoarece comercianţii cu amănuntul şi producătorii au păstrat containerele în porturi şi depozite din cauza cererii finale slabe.

Blocarea porturilor din China din cauza politicii de toleranţă zero faţă de Covid-19, precum şi consecinţele războiului din Ucraina au provocat, de asemenea, tensiuni în zone cheie ale reţelei logistice”, a spus compania.

Comentarii au avut loc în condiţiile în care Maersk a confirmat miercuri rezultate superioare prognozei pentru trimestrul al doilea, pe măsură ce tarifele de transport cresc.

Compania a spus că congestionarea comerţului a crescut preţurile globale ale marfurilor, creând ”condiţii de piaţă excepţionale” pentru afacerea de logistică şi determinând-o să îşi mărească perspectivele de profit anual.

Maersk se aşteaptă acum să înregistreze profituri operaţionale de aproximativ 31 de miliarde de dolari în 2022, în creştere faţă de o estimare anterioară de 24 de miliarde de dolari.

Compania anticipează un câştig de bază înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 37 de miliarde de dolari, în creştere de la 30 de miliarde de dolari. În trimestrul al doilea, veniturile companiei au crescut cu 52% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 21,7 miliarde de dolari, în timp ce profiturile operaţionale s-au dublat la 8,9 miliarde de dolari.

Industria transportului de containere în general a beneficiat de tarife de transport mai mari, deoarece companiile au fost nevoite să plătească sume record pentru a-şi transporta mărfurile, pe fondul unei multitudini de perturbări ale pieţei.

Joia trecută, grupul de transport maritim Hapag-Lloyd AG şi-a majorat prognoza de profit după ce a declarat că tarifele medii de transport au crescut cu aproximativ 80% în prima jumătate a anului.

Maersk a spus că, deşi tarifele de marfă s-au redus uşor recent, ele rămân la maxime istorice, iar problemele actuale de congestie au indicat o fluctuaţie continuă a preţurilor. măresc incertitudinea privind perspectivele pentru tarifele de transport”, a spus compania.

 

Ultimele Articole