Apare o nouă LEGE. Mii de români vor fi pedepsiți dacă fac acest lucru

0
45
Apare o nouă LEGE. Mii de români vor fi pedepsiți dacă fac acest lucru

Ministrul Justiției, Stelian Ion, susține că a văzut recentele cazuri de violență împotriva copiilor, de aceea la nivelul Guvernului se va constitui un grup de lucru pentru a analiza actuala legislație și a face modificări în așa fel încât cei mici să fie protejați de lege în fața abuzurilor.

„Este cutremurător ceea ce vedem uneori că se întâmplă în jurul nostru. Orice om, văzând o asemenea scenă este cutremurat. Există abuzuri împotriva celor fără protecție, mă refer în special la copii, care sunt supuși abuzurilor sau chiar abuzurilor sexuale.

Există în societatea românească o preocupare pe această temă, dar o astfel de decizie nu se ia doar la Ministerul Justiției, tocmai de aceea discutăm și cu Ministerul de Interne, pentru constituirea unui grup de lucru care să vină cu propuneri concrete. Uneori este vorba despre carențe legislative, alteori este vorba despre modul în care este aplicată legea.”, a spus Stelian Ion.