Apelul disperat al unui cunoscut actor român! Constantin Zamfirescu are nevoie de sânge pentru a putea fi operat

Florian Gheorghe

Actorul ce a jucat și în serialul ”Trăzniții”, unde l-a interpetat pe soldatul Gogoașe Costel, face apel la toți cunoscuții si înaintea operației, cerându-le ajutorul, mai precis să doneze sânge în numele său.

”Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar.  Oricine va dori sa facă asta, va trebui să specifice că donează pentru mine și spitalul Carol Davilla. Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie de pe lângă Calea Victoriei.Cuvintele de mulțumire nu vor fi îndeajuns cât să exprime gratitudinea mea”, este apelul actorului care se află deja internat și luni va fi operat!

Actorul Florin Petrescu, condamnat într-un dosar de șantaj la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare

Constantin Zamfirescu, al treilea din stânga (”Trăzniții”)

Constantin Zamfirescu (52 ani) a avut probleme de sănătate încă din copilărie, în urma cărora nu s-a recuperat niciodată complet.A suferit un accident vascular, care i-a lăsat sechele pe viață. ”Am fost vârât cu forța în această lume și am crescut cu ideea că sunt deosebit de ceilalți. Deosebit în rău. Un copil care nu puteam alerga la fel de repede ca ceilalți, nu prindeam mingea la fel de bine, nu știam să driblez, să jonglez. Eram postat doar în poartă, ținta șuturilor bombă. Sunt stângaci. Stângaci, nu neîndemanatic, pentru că toată partea mea dreaptă este bușită.. Deosebit în rău”, vorbea cu sinceritate despre problemele sale actorul într-un interviu.

Momentul de vârf al carierei muzicale a premierului României! Puțini știu că Ludovic Orban a cântat alături de un legendar muzician, la un mare eveniment rock

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole