Apple a lansat două laptopuri MacBook Pro şi un iMac cu M3

0

Cea mai nouă serie cipuri Apple, M3, M3 Pro şi M3 Max, construită pe 3 nanometri, promite o performanţă a procesorului cu 15% mai mare faţă de M2, respectiv cu 30% mai mare faţă de M1.

Mai mult spor de performaţă va fi, însă, disponibil, pe partea grafică, unde Apple spune că diferenţa va fi de 2,5 ori faţă de prima generaţie de cipuri ale companiei.

Primele care vor beneficia de noile cipuri sunt laptopurile MacBook Pro de 14 inch şi 16 inch, compania renunţând la versiunea de 15 inch cu această ocazie.

Cele două laptopuri pot avea oricare dintre cele trei versiuni ale cipurilor M3, până la 128GB RAM, un sistem audio cu şase difuzoare şi un ecran Mini LED.

Noile laptopuri ar trebui să ofere o autonomie de până la 22 de ore, conform companiei americane.

Preţurile încep de la 1.600 de dolari în cazul versiunii de 14 inch, în vreme ce versiunea de bază a modelului de 16 inch costă de la 2.500 de dolari.

Dincolo de noile cipuri M3, noul iMac păstrează ecranul de 24 de inch, dar oferă o rezoluţie 4,5K şi un sistem audio cu Dolby Atmos şi Spaţial Audio.

Versiunea de bază a noului iMac, cu 8 nuclee de procesare şi 8 nuclee grafice, va costa de la 1.300 de dolari.