Aprecierea yenului pune în pericol profitul Toyota

0

Toyota Motor, cel mai mare exportator de maşini pe piaţa din Statele Unite, încearcă să taie costurile de producţie pentru Yaris şi Corolla. Aprecierea yenului faţă de dolar face neprofitabilă la export producţia de maşini economice din Japonia. Yenul a căpătat un avans considerabil în faţa celor 16 monede majore în 2010. Speculaţiile potrivit cărora criza datoriilor suverane în Europa s-ar putea accentua, iar economia Statelor Unite ar putea încetini au sporit apetitul pentru moneda japoneză.

De altfel, toţi producătorii japonezi de automobile se confruntă cu această problemă şi explorează varianta mutării producţiei înafara ţării, potrivit analiştilor. Situaţia afectează mai ales producţia de maşini compacte unde marjele de profit sunt mai mici. Yenul a atins nivelul de 85,58 în raport cu dolarul, cel mai înalt curs din 27 noiembrie. Moneda japoneză a crescut cu mai mult de 8% faţă de dolar şi cu peste 14% în raport cu euro anul acesta. Toyota a vândut peste 325 de mii de automobile Lexus şi Scion precum şi camioane uşoare în Statele Unite anul acesta, cu 15% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut.

Exporturile companiei către această piaţă sunt de patru ori mai mari decât cele ale Honda în timp ce exporturile Nissan au crescut cu 19% până la aproape 160 de mii de unităţi.