Ariton a discutat cu conducerea LukOil despre investiţiile viitoare ale grupului în România

0

„În perioada 1998 – 2010, investiţiile totale efectuate de compania Luk Oil în industria din România au depăşit suma de 500 milioane dolari. Compania a creat peste 3.000 locuri de muncă în cadrul unităţilor LukOil din România şi alte 2.000 locuri de muncă pentru activităţi conexe”, se arată într-un comunicat emis miercuri de minister.

 

Totodată, ministrul Ion Ariton s-a întâlnit, în cadrul vizitei pe care o efectuează zilele acestea la Moscova, şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei ruseşti Mechel. În cadrul întâlnirii cu conducerea companiei Mechel, Ariton a apreciat investiţiile pe care Mechel le are în România şi a asigurat compania de sprijinul Guvernului României pentru extinderea investiţiilor în România.