Aromânul Djoko, fondatorul Kineto Medical Health, fizioterapeutul sportivilor români

0

Gjorgji Nedelkoski, sau Djoko printre prieteni, a construit în România una dintre cele performante clinici medicale dedicată sportivilor amatori și de performanță precum și oamenilor care suferă de afecțiuni osteoarticulare. Acesta este licențiat în recuperare medicală, are o experiență de peste 14 ani și în ultimii 12 ani conduce Kineto Medical Health, clinica pe care a ridicat-o de la zero.

 

Djoko provine dintr-o familie de aromâni din localitatea Struga, din Macedonia de Nord, celebră pentru festivalul său internațional ”Serile de poezie de la Struga”. A venit în România în 2003, a urmat cursurile facultății de Kinetoterapie de la UNEFS, promoția 2008, și a terminat Masterul tot în Kinetoterapie, promoția 2010. Între 2010 și 2013 și-a luat doctoratul în Traumatologie Sportivă. ”Sunt român-machidon. Părinții mei sunt aromâni din Struga. De asta am ales România. Am ajuns în 2003, beneficiind de o bursă a statului român. Am făcut studiile la UNEFS iar în 2010 am deschis Kineto Medical Health, pornind de la zero”, povestește Djoko.

 

Citește și: SPORTIVII scapă de RESTRICȚII! Pot merge la sală

Cunoscut printre sportivi

Munca de la clinică și performanțele realizate l-au făcut cunoscut pe Djoko în lumea sportivă de la noi și de aici au apărut și parteneriatele cu diferitele federații sportive. Prima colaborare a început în urmă cu șase ani cu Federația Română de Rugby, iar de trei ani clinica lui Djoko este partener oficial al acesteia. De asemenea, este partener oficial al Federației Române de Yachting și urmează să devină partener oficial al Federației Române de Hochei pe Gheață. ”Și la yachting se depune efort, au loc aluncări, accidentări”, spune Djoko. Acesta spune că este partener și cu BikeXpert Racing Team, echipă de Mountain Bike, unde team manager este Cătălin Sprânceană. ”Și cicliștii sunt cu noi”, declară Djoko.

 

În trecut a fost partenerul clubului sportiv CSM București, pentru toate sporturile unde acest activează, a colaborat cu tenismena Mihaela Buzărnescu, sportivă aflată la un moment dat în primele 100 din lume. În scurt timp va începe și colaborarea cu clubul Agronomia, în special la rugby în 7 și la baschet.

 

Romina Filip și Djoko
Romina Filip, jucătoare de baschet cu multe reprezentări în echipa națională de baschet a României, a apelat la serviciile Kineto Medical Health

 

Cel mai dur sport?

Care e sportul de unde provin cei mai mulți pacienți? La prima vedere pare să fie rugby-ul, un sport de contact, însă Djoko spune că e greu de făcut o statistică, pentru că și la rugby, și la handbal, și la alte ramuri sportive apar accidentări care trebuie reparate.

Djoko și echipa sa și-au câștigat un renume în lumea sportului. ”Sportivii vin la noi prin recomandări. Suntem serioși, profesioniști, perseverenți, dăm dovadă de implicare personală. Asta ne caracterizează și de aceea ne caută sportivii”, susține acesta.

 

Cum arată o zi din viața lui Djoko

”Mă trezesc la 6 sau la 5 și jumătate, alerg la stadion, merg la spital (la Elias, unde colaborează), apoi la clinică și mă întorc acasă în fiecare zi la ora 21. Sunt precum în teoria celor 10.000 de ore de practică. Cu muncă, cu implicare, cu calitate”, afirmă Djoko. O teorie lansată acum aproape 30 de ani și propagată de mai mulţi specialişti susţine că 10.000 de ore de practică într-un domeniu te pot transforma într-un expert. Oricine poate deveni violonist de mare anvergură, campion la şah sau la golf dacă munceşte pe măsură, fără să fie nevoie de talent înnăscut. Djoko este de acord și spune că se află în ipostaza aceasta.

Clinica Kineto Medical Health activează de 12 ani, a tratat peste 7.000 de pacienți, a reușit peste 2.500 de recuperări post atroscopie și are în acest moment 12 profesioniști implicați. ”Clinica este acreditată de federațiile sportive datorită profesionalismului de care dă dovadă. Cheia succesului este munca în echipă. Colaborăm cu peste 20 de ortopezi din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Mureș, Brașov”, spune Djoko. Conform acestuia, România a început să se apropie de serviciile pe care alte state din Occident le oferă, astfel încât un sportiv care se confruntă cu o problemă de sănătate nu mai este nevoit să ia calea Bologniei sau altui oraș din lume pentru a se reface.

 

Djoko, un fan al mișcării

Gjorgji Nedelkoski promovează foarte mult mișcarea, în special în aer liber, și încearcă să convingă tot mai mulți oameni să înfrângă sedentarismul, mai ales acum în perioada pandemiei. când lumea este predispusă să renunțe la sport. ”M-am alăturat și colaborez cu 321sport, comunitatea care unește oamenii de toate vârstele și categoriile sociale în jurul sportului”, mai spune Djoko. 321sport a fost pusă pe picioare de către Radu Restivan, un om care a reușit să-și schimbe radical viața prin sport și a decis că cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face ar fi să-i inspire și să-i ajute pe cei din jur să facă același lucru.

 

Citește și: Răzvan Brasla, tânarul project manager care dezvoltă spitale în România

Unul dintre clienții clinicii este Oana Boancă, o pasionată de alergare. Înainte de pandemie obișnuia să alerge foarte mult, în jur de 100 de kilometri pe săptămână, însă venirea pandemiei și mai ales perioada în care a trebuit să stăm numai în casă i-au afectat considerabil forma și ulterior, s-a ales cu o accidentare des întâlnită în lumea alergării. De asemenea, Georgiana Gălbinașu a avut mereu grijă să nu se suprasolicite, tocmai pentru a ține accidentările departe de ea. Cu toate astea, la 35 de ani s-a întâmplat ceva ce nu ar fi crezut niciodată că ar putea să i se întâmple: un eveniment neplăcut care i-a provocat o ruptură de ligament încrucișat. Și astfel a apelat la serviciile Kineto Medical Health, deși locuiește în Austria. Iar exemplele de acest gen pot continua.

Oana Boancă
Oana Boancă

 

”Până acum, numeroși sportivi de performanță ne-au solicitat ajutorul, iar noi am făcut tot ce am putut pentru ca ei să revină în sportul care i-a consacrat. Nu oricum, ci mai încrezători în forțele proprii și mai puternici decât înainte de accidentări!” (Gjorgji Nedelkoski)

”În prezent, echipa noastră este partener oficial al Federației Române de Rugby și a avut sau are contracte în derulare cu echipa de handbal masculin a clubului CSM București, cu echipa națională de Polo de seniori a României, cu Federația Română de Tenis, cu Liga Profesionistă de Fotbal și cu echipa de Rugby a clubului Grivița București” (Gjorgji Nedelkoski)

”România a început să se apropie de serviciile pe care alte state din Occident le oferă în ceea ce privește recuperarea medicală” (Gjorgji Nedelkoski)