ARTmania 2026 devine gratuit. Unul dintre cele mai mari festivaluri din România returnează banii pe bilete

Florian Gheorghe

ARTmania 2026 devine gratuit. Unul dintre cele mai mari festivaluri din România returnează banii pe bilete
Așa ceva nu s-a mai întâmplat! ARTmania 2026, unul dintre cele mai mari festivaluri rock devine gratuit, iar spectatorii își primesc banii înapoi –VIDEO!
ARTmania 2026 devine gratuit dar nu va mai avea formatul obișnuit

Unul dintre cele mai mari festivaluri din România devine gratuit în 2026. Spectatorii își primesc banii înapoi pe bilete ARTmania Festival 2026 aduce o schimbare fără precedent pentru publicul din România. Unul dintre cele mai cunoscute festivaluri rock și metal din țară va avea acces gratuit, iar organizatorii au anunțat că vor returna integral contravaloarea biletelor deja cumpărate, inclusiv comisionul de ticketing. Decizia vine după modificări legislative care fac imposibilă organizarea evenimentului în formatul consacrat. Organizatorii au transmis că ediția din 2026 nu se va desfășura în formula cu care publicul era obișnuit în ultimii ani. În locul festivalului clasic, evenimentul va avea loc sub titulatura ARTmania Festival 2026 – „in Context”, în perioada 24-25 iulie 2026, în Piața Mare din Sibiu, cu acces gratuit. „Decizia vine în urma unui blocaj legislativ prin intrarea în vigoare a Normativului pe care, în ciuda demersurilor repetate, nu l-am putut depăși la timp pentru ediția din acest an”, au explicat organizatorii. Aceștia spun că vor încerca să readucă festivalul în formatul tradițional începând cu 2027.

Festivalul din Piața Mare din Sibiu, modificat de o lege care afectează direct organizarea evenimentelor în aer liber și perimetru delimitat

Problemele au apărut după intrarea în vigoare, la 1 mai 2025, a Normativului P118/1-2025 privind securitatea la incendiu, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Noile reguli afectează direct organizarea evenimentelor în aer liber cu bilete și perimetru delimitat. Sunt impuse distanțe de siguranță față de clădiri și alte structuri din zonă, iar în cazul Pieței Mari din Sibiu impactul este mare.

Noua directivă cere respectarea unei distanțe de siguranță de 12-15 metri față de clădiri; distanțe de 24-30 metri pentru capacități de peste 400 de persoane. În aceste condiții, suprafața utilizabilă pentru festival ar scădea de la 7.120 mp la doar 1.300 mp, ceea ce face imposibilă organizarea unui festival internațional de amploare.

Banii pe bilete vor fi returnați integral

Vești bune pentru cei care și-au cumpărat deja bilete- organizatorii au anunțat că, începând cu 4 mai, toate sumele vor fi restituite integral, inclusiv taxele de ticketing. Pentru biletele fizice, rambursarea se va face prin completarea unui formular online și transmiterea documentelor necesare. Line-up-ul și programul ediției speciale „in Context” vor fi comunicate imediat după finalizarea procesului de evaluare. Deși formatul va fi diferit, organizatorii promit că spiritul ARTmania va rămâne același.

ARTmania 2026 devine gratuit. Unul dintre cele mai mari festivaluri din România returnează banii pe bilete
. Unul dintre cele mai mari festivaluri din România, ARTmania 2026 devine gratuit
ARTmania, 20 de ani de istorie pentru unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa de Est

În cele aproape două decenii de existență, ARTmania a adus la Sibiu nume uriașe ale scenei rock și metal internaționale. Pe scena din Piața Mare au urcat artiști precum: Korn, Dream Theater, Nightwish, Within Temptation, Opeth, Apocalyptica, Meshuggah, Serj Tankian, Die Toten Hosen, HIM, Amorphis, Anathema Lacrimosa, Tiamat ori My Dying Bride Festivalul atrage anual mii de participanți, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa de Est.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole