Asteroidul Apophis se apropie joi noaptea de Terra. Când ar putea lovi planeta

0

Iniţial, probabilităţile ca acest asteroid – descoperit în 2004 şi care are un diametru de 270 de metri şi mărimea a trei terenuri de fotal – să lovească Terra în 2029 au fost estimate la 2,7%.

 

Însă noile calcule efectuate în 2009 de NASA, în urma unui survol al lui Apophis – numele asteroidului aparţinând unui demon din mitologia egipteană -, arată că acesta va trece, pe 13 aprilie 2029, la o distanţă de 22.208 kilometri de Terra. Este vorba de cea mai mică distanţă care va despărţi Terra de acest obiect observată în timpurile moderne.

 

Probabilitatea ca Apophis să intre în coliziune cu Terra în 2036 este de 1 la 250.000, potrivit noilor calcule efectuate de Steve Chesley şi Paul Chodas, de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, situat în Pasadena (California). Aceste calcule se bazează pe noi tehnici şi date colectate de astronomi. O estimare precedentă arăta că aceste probabilităţi sunt de 1 la 45.000.

 

Cea mai mare parte a datelor noi care au permis recalcularea orbitei lui Apophis provin din observaţiile efectuate de astronomul Dave Tholen şi de echipa sa de la Institutul de astronomie al Universităţii din Hawaii.

 

În noaptea de miercuri spre joi, asteroidul va putea fi observat în timp real pe site-ul Slooh.com, începând cu ora 00.00 GMT, acompaniat de comentariile şi răspunsurile preşedintelui Slooh, Patrick Paolucci.

 

Slooh are telescoape în insulele Canare.