Potrivit managerilor grupului turc, aproximativ 70% din rulmenţii cu sigla URB de pe piaţa locală sunt contrafăcuţi, fiind importaţi din India, Pakistan şi China şi marcaţi în zonele de liber schimb din România. “Credem că acesta este un sabotaj nu doar împotriva mărcii URB
ci şi a întregii Românii”, afirma CEI URB Group, Harun Adiguzel. Conducerea grupului turc a sugerat măsuri similare celor din Turcia, ţara care a impus taxe anti-dumping pentru a stimula producţia locală şi pentru a-i proteja pe producătorii strategici.
URB Group a preluat fabrica de la Bârlad în 2000 şi a investit de-atunci 120 de milioane de
dolari. Numai anul trecut investiţiile totale s-au cifrat la 5,5 milioane de euro, în timp ce exporturile au crescut cu 15% faţă de 2010, la peste 55 milioane de euro. Cifra de afaceri a fost cu 22% peste cea din 2010, iar compania estimează că trendul de creştere se va menţine şi în acest an. URB Group anunţă pentru următorii trei ani investiţii de 18 milioane de euro la Rulmenţi Bârlad, cu precizarea că va continua, în paralel, strategia de extindere. Rulmenti Bârlad are 2.380 de angajaţi.










