ATENȚIE! Referendumul pentru FAMILIE poate fi INVALIDAT! Iată motivul

0

Iniţiativa, semnată de peste 3 milioane de români, vizează înlocuirea sintagmei „între soţi”, după cum scrie, în prezent, la art. 48, alin. (1) al Constituţiei, cu căsătoria liber consimţită „între un bărbat şi o femeie”.

 

Pentru a fi valabil referendumul, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 5.685.202 persoane cu drept de vot. Referendumul este validat dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”.

 

Potrivit Legii 3/2000, ca referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.685.517 persoane cu drept de vot, iar rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.737.930 persoane.

 

mai multe, pe capital.ro