Atenție, șoferi! Zeci de drumuri, închise din cauza zăpezii

0

CNAIR le atrage atenția șoferilor să circule cu grijă în zonele afectate de ninsoare și să nu plece la drum dacă nu au mașina echipată pentru circulație în condiții de iarnă.

”Atenție, șoferi!

Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum din zonele înalte!

Având în vedere faptul că în zonele înalte au început ninsorile, reamintim faptul că este obligatoriu ca vehiculele care le tranzitează trebuie să fie echipate de iarnă.

În special autovehiculele grele trebuie să fie echipate cu lanțuri, deoarece există risc de accidente, dar și de blocare a drumurilor, ceea ce îngreunează acțiunea utilajelor de deszăpezire.

Facem apel la conducătorii auto ca înainte să plece la drum să verifice prognoza meteo și atenționările CNAIR și ale poliției rutiere.

Precizăm că utilajele de deszăpezire ale CNAIR și drumarii sunt mobilizați în teren și acționează acolo unde situația o impune”, a transmis CNAIR într-o postare pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.