Attal anunţă în discursul de politică generală o reformă a salariilor mici, în vederea unei ”desmicardizări” a Franţei

0

”Trebuie să modificăm un sistem care ne-a condus, de decenii, la a ne concentra ajutoarele, scutirile, la nivelul SMIC”, a subliniat el.

”Da, îmi asum să o spun, trebuie să desmicardizăm Franţa”, a anunţat el

”Încă de la viitorul proiect de lege a finanţelor (…), vom începe să reformăm acest sistem”, a continuat el.

”Azi, pentru a creşte cu 100 de euro venitul unui angajat la SMIC (salariul minim interprofesional de creştere, adică salariul minim), angajatorul trebuie să plătească 238 de euro în plus. În ceea ce-l priveşte pe salariat, el va pierde 39 de euro din prima de activitate, CSG-ul (contribuţia socială generalizată) şi cotizaţiile sociale îi cresc la 26 de euro şi ar putea plăti impozit pe venit”, a detaliat premierul.

”Pe scurt, sistemul nostru, rodul unor reforme succesive pline de bune intenţii în aceste ultime decenii, ne-a pus lumea economică într-o situaţie în care nu mai există aproape niciun interes ca cineva să crească un salariu SMIC”, a continuat Attal.

El a pledat în favoarea unei ”modificări a unui sistem care ne-a detrrminat, de decenii, să ne concentrăm ajutoarele, scutirile” la nivelul salariului minim.

El a promis, de asemenea, să acţioneze ”în mod hotărât” pentru ca ramurile profesionale care continuă să remunereze sub SMIC ”să crească aceste remuneraţii” şi nu exclude ”nicio măsură” în vederea obţinerii unor rezultate rapide.

În Franţa, SMIC este singurul salariu indexat cu inflaţia.

Ramurile cu venituri sub SMIC sunt chemate cu regularitate la ordine.

Înaintea recalculării automate din ianuarie, care a crescut salariul minim la 1.398 de euro net, erau vizate aproximativ 30 dintre cele 170 de ramuri.