Au ieșit din localitatea în carantină pe motiv că își ajută bunicii și au mers la munte să facă poze

Minivacanța a dat idei unor bistrițeni cu privire la petrecerea acestor zile libere tocmai la Colibița, spun reprezentanții Jandarmeriei Bistrița, potrivit Hotnews.ro

 

Ambasadorul SUA la București, mesaj electoral pro Orban

 

Jandarmii montani Colibița care au făcut verificări în zonă au întâlnit mai multe persoane care aveau domiciliul în municipiul Bistrița – aflat în carantină – și care erau la plimbare în zona lacului.

 

Trafic bară la bară pe Valea Prahovei. Românii se întorc acasă din minivacanță

 

Astfel, două dintre persoane făceau fotografii la o terasă aflată pe malul lacului. Acestea menționaseră pe declarația pe proprie răspundere în baza căreia au ieșit din oraș că deplasarea este făcută cu scopul asistenței unor persoane vârstnice. Alte două persoane erau în zona Șoimu, de unde se aprovizionau cu apă de izvor, motivând că cea din oraș nu este bună. Ei au scris în declarație că se deplasează pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.

 

Conform sursei citate, numai în cursul zilei de luni jandarmii montani Colibița au aplicat 16 sancțiuni, astfel: 4 amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru ieșirea din zona carantinată fără motiv întemeiat, respectiv 12 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

 

În perioada carantinei, aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate trebuie făcută în imediata apropiere a domiciliului fără a mai intra sau a ieși în/din zona carantinată, reamintește Jandarmeria Bistrița.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed