Au început DEJA să se certe între ei! Dacian Cioloș s-ar fi ridicat de două ori de la masă

0

 

Un alt subiect de dispută ar fi prezidențiabilul, loc pe care și l-ar dori Dacian Cioloș. Totul în contextul în care, în cadrul negocierilor, se discută despre un tandem președinte-premier între Dan Barna, liderul USR, și Dacian Cioloș, liderul PLUS. Încă nu s-a stabilit cine ce post va ocupa, dar bătălia s-ar da în primul rând pentru prezidențiabil, loc pe care l-ar râvni ambii politicieni.

 

De altfel, Dan Barna, în interviurile date până acum, a și făcut un profil de prezidențiabil, care să nu fie nici ca Băsescu – jucător, dar nici ca Iohannis – prea instituțional, prea formal, ci undeva la mijloc, să se implice când e cazul, în niște limite. De precizat că Dan Barna nu a confirmat că își dorește să fie candidat la prezidențiale și a negat că ar fi dispute în Alianța 2020.

 

Interesant este că sâmbătă dimineață, după cearta de vineri seară, în presă a apărut un sondaj intern al Alianței 2020 care arată că votanții USR-PLUS l-ar prefera în număr mai mare pe Dacian Cioloș ca prezidențiabil.

 

Surse  spun pentru Digi 24 că în USR supărarea e destul de mare pentru pretențiile, considerate exagerate, pe care le are Dacian Cioloș, care vine în această construcție cu mai puține resurse, filiale, membri și putere de a organiza și de a duce în spate niște alegeri. Mai mult, revolta din USR e amplificată și de faptul că la europarlamentare Dacian Cioloș a reușit să impună pe lista de candidați jumătate din oameni. Potrivit surselor, în ciuda acestui fapt și a promisiunilor, PLUS nu ar fi venit în această campanie cu toți banii promiși, iar greul ar fi căzut tot pe umerii USR.