Au început NEGOCIERILE între Rusia și Ucraina. Ce vrea Moscova

0

Au început negocierile dintre Rusia și Ucraina. Astăzi se va ajunge la un consens.

Deputatul ucrainean Fiodor Venislavski anunță că au început negocierile dintre Ucraina și Federația Rusă, duminică, după ora 16.30, ora României.

Preşedinţia Ucrainei a anunţat, duminică, acordul de a participa la negocieri cu Rusia într-o regiune de pe teritoriul ucrainean, în apropiere de Cernobîl şi de frontiera cu Belarus.

„Negocierile se vor derula în regiunea Pripiat”, în apropiere de Cernobîl şi de frontiera cu Belarus, a comunicat Preşedinţia Ucrainei, conform cotidianului Le Monde.

Ucraina vrea pace

Totodată sursa citată arată ca Belarus și-a asumat responsabilitatea.

„Preşedintele belarus a asumat responsabilitatea de a asigura ca toate avioanele, elicopterele şi rachetele staţionate pe teritoriul belarus să rămână la sol pe durata deplasărilor delegaţiei ucrainene”, a transmis Preşedinţia de la Kiev.

Rusia şi Ucraina au semnalat disponibilităţi de a iniţia negocieri urgente pentru un eventual armistiţiu, în contextul pierderilor masive suferite în trei zile de război. Nu este clar când ar urma să înceapă negocierile şi cine va fi mediator.

Totuşi, Kremlinul a semnalat că negocierile ar putea începe duminică după-amiază, întrucât o delegaţie rusă este prezentă în Gomel, pe partea belarusă a frontierei cu Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut ca negocierile să înceapă cât mai rapid, pentru salvarea de vieţi omeneşti.