Un grup de maramureșeni au încins hora în faimosul Times Square din New York, spectacolul inedit ce a delectat mii de turiști aflați în cel mai faimos centru de metropolă din lume.
Aflați în Statele Unite, membrii Asamblului folcloric național Transilvania, îmbrăcați în costume populare, au legat ad-hoc o serie de dansuri pe melodii populare maramureșene. Grupul de dansatori a fost acompaniat, pentru autenticitatea momentului artistic- pe care îl puteți admira AICI– , de viori și tobe.

Momentul artistic a fost apreciat de cei aflați în aglomeratul loc al New York-ului, dar și în mediul online, unde s-a viralizat mult, videomomentele fiind salutate prin zeci de comentarii pozitive.
”Puteau la fel de bine să își petreaca timpul la shopping sau în Central Park. Ceea ce au facut ei aici face cât 5 campanii de publicitate facute de statul român sau ministerul de resort”, este unul din comentariile ce evocă ineditul moment.
Socotit unul dintre cele mai importante ansambluri folclorice naționale, Ansamblul folcloric Transilvania din Baia Mare a fost înființat în 1959 (sub denumirea de Ansamblul de cântece și dansuri ”Maramureșul”) a promovat pe scene naționale și internaționale creația folclorică românească, având un aport considerabil în conservarea acestui tezaur atât de valoros.