AUR face un pas în spate! ”Nu facem azi protest”

0

Alianța pentru Unirea Românilor renunță la protest miercuri, dar manifestațiile vor fi reluate dacă va fi anunțată asumarea răspunderii premierului Nicolae Ciucă pentru introducerea certificatului COVID-19, a confirmat pentru G4Media co-fondatorul alianței George Simion.

  • ”Nu facem azi protest însă vom face când se anunța asumarea răspunderii”, a declarat liderul AUR pentru G4Media.

Acesta anunțase marți că protestele vor continua până când liderii politici vor anunța că nu va exista o asumare a certificatului, ci introducerea acestuia va fi supusă la vot pentru a vedea cum votează fiecare parlamentar.

Context

Un protest violent, convocat de liderii AUR, a avut loc marți la Parlament împotriva aprobării legii care impune Certificatul digital Covid pentru accesul la job. Câteva mii de protestatari s-au strâns încă de dimineață, iar la orele prânzului au forțat intrarea în curtea Parlamentului, dărâmând o poartă de acces.

Sub privirile jandarmilor, care nu au intervenit, protestatarii au invadat curtea Parlamentului și au vandalizat mai multe mașini, printre care și un automobil al Ambasadei SUA.

Ei au amenințat să intre și în sediul Senatului, dar în cele din urmă au plecat în marș spre Guvern. În primă fază, liderul protestului a fost George Simion (copreședintele AUR), iar pe parcursul marșului inițiativa a fost preluată de Diana Șoșoacă.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a justificat lipsa intervenției jandarmilor prin faptul că nu a vrut să tensioneze situația.