Autorităţile din Târgovişte vor să construiască un metrou uşor în municipiu

0

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa spun că nu au fost consultaţi cu privire la investiţie, care se va derula şi pe suprafaţa fostei unităţi militare unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, zonă intrată în administrarea consiliului.

”Nu ne-am pus de acord şi trebuie să facem lucrul ăsta săptămâna viitoare. Am dat o temă celor din CJ, cum dezvoltăm zona fostei unităţi militare de la gară. Lucrurile astea trebuie discutate mai mult”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

 

Metroul uşor ar urma să facă legătura dintre zona comercială din Târgovişte, gară şi campusul universitar.

 

”Metroul uşor ar porni din zona magazinelor din centru pe linia uzinală a UPET, va traversa strada Tudor Vladimirescu, va trece prin terenul de la fosta unitate militară de la gară, apoi pe calea ferată curentă şi va avea staţii la viitoarele centre comerciale din zona micro 6, la sala sporturilor, autogară, halta Teiş cu legătură către unitatea militară de acolo, tot pe calea ferată spre un centru comercial, campusul universitar până în zona industrială de nord din Târgovişte”, a precizat, pentru AGERPRES, arhitectul Dan Niţescu, reprezentantul firmei care execută Planul Urbanistic General (PUG) al Târgoviştei.

 

Traseul metroului uşor ar urma să fie de aproximativ nouă kilometri. În prezent calea ferată uzinală de la UPET este nefolosită.

 

Planul Urbanistic General al municipiului Târgovişte mai prevede construirea unei parcări subterane, în faţa sediului primăriei. În Târgovişte nu există, la acest moment, parcare supraterană sau subterană.

 

”Există în plan propuneri de realizare de parcări supraterane şi subterane. Una dintre propuneri este în zona parcului din faţa primăriei, o parcare subterană, parcul se va reface după aceea, cu ocazia asta se face şi descărcarea arheologică a zonei”, a adăugat arhitectul Dan Niţescu.

 

Acesta mai spune că nu sunt prevăzute în PUG restricţii privind stilul de construcţie al clădirilor în municipiu.

 

”În regulament există nişte prevederi generale, introducerea tuturor într-un stil sau manieră de reprezentare nu se poate, s-a încercat pe timpul lui Ceauşescu. Acum nu poţi să obligi pe cineva să construiască într-un anume fel. Există şi prevederi să nu se utilizeze culori stridente. Sunt numai prevederi generale, de exemplu să nu folosească metal la acoperiş sau să nu facă turnuleţe, deşi este o casă cu turnuleţe în Târgovişte”, a mai spus arhitectul Dan Niţescu, reprezentant al firmei care realizează Planul Urbanistic General al Târgoviştei.

PUG urmează să fie aprobat de consilierii locali şi apoi va intra în vigoarea.