Autostrada Transilvania, deschisă propagandistic în octombrie 2008

Pentru a intra sau ieşi de pe cei 25 de kilometri, şoferii vor fi obligaţi să parcurgă alte zeci de kilometri pe drumuri judeţene desfundate, ca urmare a traficului greu de pe acesta, cauzate de camioanele companiei Bechtel. Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se contrazice însă cu cea a lui Bechtel privitor la lungimea porţiunii de autostradă care va fi deschisă.

Până la finele anului va fi deschis aproape întregul tronson 2B de autostradă, anume Turda-Gilău, aproape 50 de kilometri, a declarat săptămâna trecută pentru NewsIn Dorin Debucean, director general al CNADNR. Lungimea întregului tronson este de 54 de kilometri, iar acesta este cuprins între Câmpia Turzii şi Gilău.Tronsonul deschis va reprezenta Centura de Sud a Clujului, a declarat Debucean.

Porţiunea indicată de directorul general al CNADNR, ar fi într-adevăr o variantă confortabilă pentru şoferi. Aceasta ar permite ocolirea DN 1, foarte aglomerat între Turda, Cluj şi Gilău. Şoferii ar urma să intre pe tronsonul de autostradă din DN 1 la Turda, apoi să iasă în acelaşi drum naţional la Gilău.

Citeşte articolul integral în Cotidianul

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed