Averile mai multor politicieni au fost luate în vizorul ANI

0
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, este acuzată de Agenţia Naţională de Integritate că nu a precizat în declaraţia de interese faptul că este administrator şi acţionar la o serie de firme. Inspectorii ANI au trimis dosarul la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Şi averea deputatului PNL, Mihăiţă Calimente a ajuns în vizorul ANI, după ce inspectorii Agenţiei au constatat că a declarat venituri mai mari decât are.

Agenţia a sesizat Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, pentru fals în declaraţii. Liberalul a intrat în atenţia ANI după ce s-a aflat că donaţii de peste 170.000 de lei pentru campania parlamentară din 2008, virate direct în contul său, nu au fost menţionate distinct şi în declaraţia de avere. Citeşte articolul integral pe Realitatea.net.