Banca Angliei investighează o posibilă scurgere de informaţii legată de decizia sa, anunţată joi, de suplimentare a programului de achiziţii de obligaţiuni

Guvernatorul Andrew Bailey a spus că banca centrală va analiza o informaţie publicată miercuri seara de ziarul Sun, potrivit căreia instituţia urmează să anunţe o majorare cu aproximativ 150 de miliarde de lire sterline (195 miliarde dolari), posibil cu până la 200 de miliarde de lire.

Până la urmă, Banca Angliei a anunţat joi dimineaţa că programul va fi majorat cu 150 de miliarde de lire, depăşind aşteptările analiştilor, de 100 de miliarde de lire.

Articolul publicat de Sun, care include şi detalii referitoare la politicile care vor fi anunţate de ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, în cursul zilei de joi, citează surse neidentificate.

Trezoreria nu a răspuns imediat solicitării de comentarii.

Se întâmplă foarte rar ca o informaţie  referitoare la deciziile cele mai sensibile pentru piaţă ale Băncii Angliei să fie publicată înainte de a fi anunţată oficial.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed