Bancă kazahă Alliance, a ajuns la un acord cu creditorii pentru restructurarea datoriilor

Alliance a întrerupt în aprilie plăţile de rambursare a datoriilor şi a anunţat deprecieri de active de 2-3 miliarde dolari din cauza împrumuturilor neperformante şi altor obligaţii. De asemenea, banca a anunţat că imposibilitatea restructurării datoriilor va duce la faliment.

Oficialii instituţiei au anunţat printr-un comunicat că a acordat cinci opţiuni creditorilor săi, cea mai directă fiind răscumpărarea datoriilor cu o reducere de 77,5%, cu o limită la 500 milioane dolari.

Astfel, banca va răscumpăra datorii cu o valoare nominală de cel puţin 1,85 miliarde dolari.

Alte trei opţiuni includ extinderea cu şapte ani, la 13 ani, a scadenţei unor datorii, cu o dobândă scăzută, cu sau fără o reducere. Ultima opţiune este convertirea datoriilor în acţiuni preferenţiale cu o reducere de 75-80%.

Banca a anunţat că va înainta pe 15 iulie autorităţilor de reglementare din sectorul bancar planul său de restructurare.

Alte două bănci kazahe, printre care şi BTA, cea mai mare bancă a statului, poartă discuţii pentru restructurare.

Economia Kazahstanului a crescut cu 3,2% în 2008, faţă de 8,7% cu un an înainte. Criza globală a lovit puternic economia kazahă, lăsând băncile fără lichidităţi şi ieftinind petrolul şi metalele, principalele mărfuri de export ale ţării.

Oficialii estimează că economia va creşte în 2009 cu 2%. Economia Kazahstanului a crescut în medie cu circa 10% între 2000 şi 2007.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed